Munca procurorilor, verificată în secret înainte de proces

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trei categorii de judecători, atribuţii noi

Munca procurorilor, verificată în secret înainte de proces

Eveniment 08 Ianuarie 2014 / 00:00 1695 accesări

„Două capete sunt întotdeauna mai bune decât unul”. Aşa sună un proverb la care, probabil, s-au gândit juriştii români când au elaborat una dintre noile prevederi ale Codului de Procedură Penală, care va intra în vigoare de la 1 februarie 2014. Munca procurorilor va fi verificată de un judecător, numit „de cameră preliminară”, înainte ca dosarul penal să fie înregistrat pe rolul instanţei şi trimis spre judecare. „Judecătorul de cameră preliminară va verifica modul în care a decurs urmărirea penală, dacă probele au fost administrate legal şi dacă rechizitoriul a fost întocmit în conformitate cu prevederile legislative. După ce dosarul este preluat de judecătorul de cameră preliminară, acesta citează avocaţii şi toate părţile implicate în cauză şi discută cu ei, în şedinţă secretă, despre felul în care a fost efectuată ancheta de către procuror”, a explicat vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Viorel Teodor-Gheorghe. Ulterior, dacă totul este în regulă, dosarul este trimis judecătorului „de scaun”, în vederea soluţionării. Rolul acestei noi funcţii este acela de a elimina posibilitatea restituirii dosarelor la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale. O altă funcţie juridică nou-apărută este cea a judecătorului de drepturi şi libertăţi. „Acesta se va ocupa cu judecarea măsurilor arestării preventive, va dispune instituirea măsurilor asigurătorii, va da autorizaţii pentru percheziţii, pentru interceptări...”, a mai declarat vicepreşedintele Tribunalului Constanţa. Noile funcţii vor fi îndeplinite, pe rând, de toţi judecătorii Secţiilor penale ale instanţelor constănţene.

PEDEPSE RECALCULATE O altă atribuţie care a încărcat activitatea judecătorilor este cea a prezenţei obligatorii în comisiile constituite la nivelul penitenciarelor pentru verificarea dosarelor condamnaţilor. Potrivit noului Cod Penal, există dosare în care este posibil ca deţinuţii să fi primit pedepse mai mari decât cele prevăzute în noul act normativ. Membrii comisiilor, constituite dintr-un judecător, un procuror şi un lucrător al penitenciarului, vor analiza dosarele şi vor stabili dacă pedeapsa persoanei condamnate trebuie micşorată sau rămâne la fel. La finalul verificărilor vor fi alese dosarele care intră sub incidenţa legii mai favorabile, se va recalcula pedeapsa, iar deţinuţii vor fi anunţaţi dacă ies sau nu mai repede din puşcărie. La nivelul Tribunalului Constanţa au fost constituite trei astfel de comisii, care lucrează non-stop, până în februarie 2014, pentru evaluarea situaţiei celor peste 1.600 de deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă.



12