Muncitorii europeni pot primi şomaj din ţările în care au lucrat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muncitorii europeni pot primi şomaj din ţările în care au lucrat

Social 05 Iunie 2009 / 00:00 555 accesări

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) a decis, ieri, că un şomer dintr-o ţară membră a UE, care a lucrat pe piaţa comunitară, poate beneficia de un ajutor financiar din partea statului în care a lucrat. „O persoană aflată în căutarea unui loc de muncă ce a stabilit legături reale cu piaţa muncii dintr-un stat membru, poate beneficia de o prestaţie de natură financiară menită să faciliteze accesul la încadrarea în muncă”, arată CJCE. Curtea mai arată că, indiferent de calificarea acesteia în legislaţia naţională, o astfel de prestaţie nu este o “prestaţie de asistenţă socială” pe care statele membre o pot refuza persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Tribunalul de contencios social din Nürnberg a ridicat în faţa Curţii problema posibilităţii excluderii de la anumite prestaţii financiare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din alte state membre. Această întrebare a fost adresată în cadrul unor litigii între doi ceţăţeni eleni, pe de o parte, şi Oficiul pentru ocuparea forţei de muncă al oraşului Nürnberg, pe de altă parte, privind încetarea acordării către aceştia a prestaţiilor de bază pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Chiar dacă toţi cetăţenii europeni beneficiază de dreptul la egalitate de tratament, statele membre ale UE pot să nu acorde aceste drepturi persoanelor care nu caută o slujbă sau nu au o legătură reală cu piaţa muncii din ţara respectivă. În acest sens, statele respective pot verifica dacă o persoană a căutat în mod efectiv şi real un loc de muncă în statul membru în discuţie de-a lungul unei perioade cu o durată rezonabilă.

Taguri articol


12