HAGI, PREZENT LA FINALĂ. Sâmbătă, pe Stadionul “Farul”, a avut loc finala ediţiei a II-a a Cupei “Mării Negre” la fotbal, competiţie organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, primăriile localităţilor înscrise în competiţie, Direcţia pentru Sport a Judeţului, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. La capătul unui meci spectaculos, cu multe faze de poartă, FC Municipal Constanţa s-a impus, cu 1-0, în faţa celor din Lipniţa, unicul gol al partidei fiind înscris în min. 7 de Costel Carabaş, cu o lovitură de cap din plonjon, după o centrare de manual a lui Gabi Stan. Câştigătorii au primit trofeul din mâinile celui mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gheorghe Hagi, pe acordurile melodiei “We are the champions”, înconjuraţi de artificii şi confetti. “Orice finală este frumoasă, indiferent de categoria la care se joacă. A fost o organizare bună şi s-a jucat pe stadionul central, un semn al atenţiei de care s-a bucurat această întrecere. Este bine că se face sport şi se joacă fotbal”, a spus Hagi. Au evoluat - FC Municipal: Traşcă (46 Nachiu) - Toader, I. Ionescu, Ungureanu, Poşircă - Tălpău (79 Guliu), S. Carabaş, Mihai Georges (90 Arif), Gr. Tudor - G. Stan (76 Covrig), C. Carabaş (46 Lupu); Lipniţa: Resmeriţă - C. Goga, A. Voicu, Cr. Goga, Macaşoi (89 Memet) - Ad. Oprea (61 G. Oprea, 88 Răducanu), Culeafă, A. Pitu, I. Pană - Geileanu, I. Sârbu (86 Gradea). Au arbitrat: Cătălin Florescu (Techirghiol) - Bela Szoke şi Sorin Păduraru (Constanţa). Pe parcursul turneului, pentru Municipal au mai jucat Weiss, Farcaş, Grosu şi Fogoroş. Tot sâmbătă, la Băneasa, a avut loc finala mică, Ostrov cucerind medaliile de bronz, după ce s-a impus, cu 4-1, în faţa echipei din localitate. Primele patru clasate au primit cupe, plachete şi medalii, dar şi echipament sportiv, iar spectatorii prezenţi au participat în pauza meciul la o tombolă.
PREMII NUMEROASE. La festivitatea de premiere au participat Cristinel Dragomir (preşedintele Comitetului de Organizare), Felix Stroe (vicepreşedintele Comitetului de Organizare), Elena Frîncu (director DSJ Constanţa), Vasile Mihu (preşedintele AJF), Giani Nedelcu şi Marian Constantinov (patroni FC Farul), Sevastian Iovănescu (preşedinte FC Farul) şi Constantin Gârjoabă (fost jucător FC Farul). “Suntem bucuroşi că a fost o întrecere încununată de succes, cu multă bucurie şi mult fair-play. Încercăm, împreună cu DSJ, să facem cât mai mult sport la nivelul judeţului Constanţa, pentru a motiva tinerii şi pe copiii, asfel încât să avem bucuria de a avea în continuare campioni în judeţul nostru”, a declarat Dragomir. Au fost acordate şi trei premii speciale - cel mai tehnic jucător al competiţiei: Adrian Pitu (Lipniţa), golgeterul întrecerii: Gabi Stan (FC Municipal Constanţa); cel mai bun portar: Ciprian Resmeriţă (Lipniţa). “Îmi place să dau goluri şi nu cred că există o senzaţie mai plăcută pentru un jucător decât să vadă mingea trimisă de el oprindu-se în plasa porţii adverse”, a spus golgeterul Gabi Stan. Organizatorii au acordat şi un premiu de excelenţă pentru întreaga activitate lui Dumitru Antonescu, jucătorul-emblematic al FC Farul.