Municipal Constanţa şi-a confirmat încă o dată statutul de specialistă a Cupei României la fotbal, reuşind, după ce a cîştigat faza pe judeţ, să se califice pentru turul al doilea din faza naţională. Experienţa unor foşti divizionari A, cum ar fi Tufan, Axinciuc, G. Mihai, Cornăţeanu şi Baicu, a fost determinantă pentru stabilirea învingătoarei. Victima echipei de amatori şi old-boys a Municipalului este Callatis Mangalia, formaţie de Liga a III-a care nu a izbutit să-şi valorifice plusul de viteză şi de pregătire fizică. Ionuţ Ilie a deschis scorul pentru Callatis, în min. 17, cu capul, iar colegul său de linie, Bucur, a restabilit egalitatea peste trei minute, cu un... autogol. La pauză a fost 1-1, pentru că Fl. Ionescu a luftat din poziţie excelentă. Callatis a dominat teritorial repriza secundă, însă ocaziile mari au fost irosite de Fl. Ionescu, Baicu şi Arif. În min. 70, Gabi Stan a marcat cu un lob superb, care s-a oprit la vinclu, iar Bolat a înscris cu călcîiul în min. 78, egalînd la doi. Cu toate eforturile mangalioţilor, care au forţat victoria, cel care a evitat prelungirile a fost Baicu, care a înscris în min. 90+2, profitînd de o neatenţie în defensiva Callatis-ului la un corner executat de G. Mihai. Scor final: 3-2 pentru Municipal Constanţa, care se califică pentru faza a doua a Cupei României.
Au evoluat - Municipal (antrenor Georges Mihai): Nachiu - S. Tufan (46 I. Ionescu, 72 Weiss), Axinciuc, Stoianof, G. Dobre - Covrig (44 M. Pitu), Arif, G. Mihai, Cornăţeanu - Baicu, Fl. Ionescu (59 G. Stan); Callatis (antrenor Bănică Oprea): Geomadin - Delcă (56 Zăgrean), Bucur, I. Ilie, C. Tănase - Bardu, Bobină (78 Manoilă), Erdinci Cogali, Bolat - Zgubea, Enis Cogali. Au arbitrat: G. Dimaca - I. Moşteanu şi P. Dimancea (toţi din Constanţa).
Bucurescu neagă orice legătură cu Securitatea
Noul antrenor principal al echipei din Mangalia, Marian Bucurescu, a preferat să vizioneze meciul din tribună, pentru că situaţia sa încă nu este clarificată, iar jucătorii care au avut drept de joc la Callatis sînt cunoscuţi mult mai bine de secundul Oprea. Bucurescu spune că mai sînt cîteva amănunte de pus la punct înainte de semnarea contractului şi că lotul mai trebuie întărit pentru ca echipa din sudul Litoralului să se bată pentru locurile fruntaşe. Fostul jucător al Sportului a ţinut să clarifice şi problema colaborării sale cu fosta Securitate, pusă pe tapet în numărul de miercuri al Gazetei Sporturilor. „Este adevărat că am fost angajat al Ministerului de Interne, aşa cum erau pe atunci toţi sportivii de la Dinamo. În acea perioadă fusesem împrumutaţi la Jiul Petroşani mai mulţi jucători; eu, Augustin, Cavai, Dumitrache şi Deleanu. Restul sînt poveşti, pentru că la Dinamo eu eram fotbalist şi doar semnam ştatul de plată, nu am lucrat vreodată la Miliţie sau la Securitate. Nu este nimic adevărat în acel articol şi nu am ce să comentez!”, a declarat Bucurescu.