DEZBATERE Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, s-a întâlnit, ieri, la Casa de Cultură din localitate, cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari din oraş, pentru a căuta posibilităţile de reziliere a contractului cu societatea de distribuţie a agentului termic şi a apei calde Callatis Therm, fostă Rominservices Therm, contract încheiat în 2003 de fostul edil Zanfir Iorguş şi pe care actualul primar, Cristian Radu, îl consideră extrem de păgubos. „Preşedinţii de asociaţii au de ales între a continua relaţia cu Callatis Therm sau a reda Primăriei serviciul de furnizare a agentului termic”, a spus primarul Mangaliei. Cristian Radu a afirmat că firma Callatis Therm s-a dovedit a fi „un partener neloial”, ca urmare a modului în care s-a realizat furnizarea agentului termic iarna trecută. După prezentarea datelor de către primar, toţi cei prezenţi au fost de acord că serviciul de furnizare a agentului termic trebuie preluat de municipalitate, preşedinţii asociaţiilor afirmând că, în prezent, fiecare asociaţie are un contract cu Callatis Therm şi că prin votul majorităţii se va decide asupra rezilierii acestor documente. Primarul a informat că asociaţiile de proprietari sunt suverane în privinţa acordului cu Callatis Therm şi numai prin reziliererea fiecărui contract se poate renunţa la serviciile acestei firme. Drept urmare, spune primarul, pentru a putea rezilia contractul cu Callatis Term, cetăţenii trebuie să ceară, în scris, către Primărie, rezilierea contractului, specificând totodată greutăţile pe care le-au întâmpinat, iarna trecută, când au fost nevoiţi să stea în frig. „Prin contract, Callatis Therm trebuia să furnizeze căldură, fără întrerupere, timp de 90 de zile. Nu s-a întâmplat. De asemenea, trebuia să se asigure un stoc de combustibil. Nu s-a întâmplat. De aceea, condiţiile ruperii acestui contract sunt îndeplinite, dar totul trebuie făcut ca la carte, pentru a nu da posibilitatea firmei Callatis să-şi găsească dreptatea în instanţă”, a spus Cristian Radu.
CENTRALE PE GAZE În continuarea şedinţei, Radu a spus că municipalitatea se află în discuţii avansate pentru introducerea conductei de gaze la fiecare punct termic din Mangalia. „Sperăm ca, până în octombrie, să rezolvăm această problemă. Deocamdată, mai sunt câteva modificări tehnice, astfel încât totul să funcţioneze în parametri normali, iar locuitorii Mangaliei să aibă apă caldă şi căldură non-stop. Centralele termice care vor trece la Primărie trebuie să funcţioneze pe gaze”, a subliniat edilul oraşului. El a precizat că, prin schimbarea tipului de combustibil, preţul va fi redus la aproximativ jumătate din preţul actual. La acest tarif se vor aplica subvenţii, în funcţie de veniturile populaţiei.
COMISIE DE REZILIERE Tot ieri, la propunerea primarului Cristian Radu, Consiliul Local Mangalia (CLM), întrunit în şedinţă de îndată, a votat pentru înfiinţarea unei Comisii de verificare a contractului cu Callatis Therm în vederea rezilierii contractului. „Această firmă nu a respectat multe dintre prevederile contractului. De aceea este nevoie de o comisie a Consiliului Local care să stabilească exact şi transparent tot adevărul în această cauză”, a declarat primarul Mangaliei. Toţi cei 13 consilieri prezenţi au votat în unanimitate înfiinţarea Comisiei respective. Primarul Radu Cristian a reiterat că se fac eforturi ca, până la venirea sezonului rece, să fie alimentat cu gaze fiecare punct termic din Mangalia, astfel încât să se asigure apă caldă şi căldură la un preţ mai mic decât în prezent. În aceeaşi şedinţă a CLM s-a votat achiziţionarea unor servicii de asistenţă juridică privind realizarea unui audit asupra Contractului 4450/2003 încheiat cu Rominservices Therm SA, transmis, prin reorganizare, către Callatis Therm.