Muntenegru - Alegeri legislative

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muntenegru - Alegeri legislative

Externe 11 Septembrie 2006 / 00:00 871 accesări

Cei 485.000 de cetăţeni cu drept de vot din Muntenegru s-au prezentat la urne, duminică, pentru a alege 81 de deputaţi dintre cei 747 de candidaţi în cadrul primelor alegeri legislative organizate după obţinerea independenţei. Muntenegru şi-a proclamt independenţa la 3 iunie, după referendumul istoric de la 21 mai, în cursul căruia muntenegrenii au ales să se separe de Serbia. Potrivit sondajelor de opinie, coaliţia "Pentru un Muntenegru European", codusă de Milo Djukanovic, este favorită, cu 45,1% din intenţiile de vot, urmată de Partidul Socialist Popular, creditat cu 18,8 procente. Autorităţile din Muntenegru au arestat 14 persoane suspectate de activităţi teroriste, în timp ce alegerile legislative erau în plină desfăşurare. Trei americani orginari din Balcani figurează pe lista persoanelor arestate. Detaşamentele antiteroriste au anunţat confiscarea unei mari cantităţi de arme la Tuzi, în regiunea Malesija, în apropiere de frontiera cu Albania. Numele persoanelor arestate au rezonanţă albaneză.

Taguri articol


12