Fostul primar al oraşului Murfatlar, Nicolae Crivineanu, ar putea reveni în Primărie, în cazul în care colegii săi de partid îl vor propune pentru funcţia de viceprimar al oraşului. Actualul viceprimar al oraşului, Ion Vlădoi, va fi exclus din funcţie pentru că nu a respectat înţelegerea pe care a avut-o cu reprezentanţii PSD. “Am stabilit cu reprezentanţii PNL, după alegeri, că ar trebui să facem opoziţie în Consiliul Local (CL) şi liderul PNL, Ion Vlădoi, a fost ales cu ajutorul nostru viceprmar. Pe lîngă faptul că, de-a lungul timpului, Vlădoi nu a făcut altceva decît să îşi urmărească interesul, la ultima şedinţă de Consiliu, Vlădoi a votat altfel decît ne înţelesesem. Prin urmare, avînd în vedere şi înţelegerea de la nivel naţional dintre PSD şi PD-L, am decis să îi retragem sprijinul lui Vlădoi şi să propunem excluderea sa din funcţie“, a declarat preşedintele PSD Murfatlar, Nicolae Crivineanu. El a adăugat că în şedinţa de CL care va avea loc luni, reprezentanţii PSD vor propune excluderea liberalului din funcţia de viceprimar şi propunerea unui alt nume pentru această funcţie. Se pare însă că nu numai social democraţii au motive să îşi dorească excluderea lui Vlădoi, primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, aşteptînd, poate mai mult decît alţii, momentul în care acesta va părăsi fotoliul de viceprimar. “De la alegerile locale şi pînă acum nu a existat nici cea mai mică colaborare între primar şi viceprimar. Activitatea sa de viceprimar se rezuma la 10 minute pe zi. Atunci cînd l-am întrebat dacă nu vine la serviciu, mi-a răspuns că este demnitar şi că el nu munceşte. În concluzie, Vlădoi nu a făcut treabă nici în CL, nici din funcţia de viceprimar, motiv pentru care ar trebui să părăsească Primăria“, a declarat Cojocaru. În plus de asta, primarul a afirmat că nu e prima dată cînd Vlădoi este înlăturat din funcţie. “Eu nu pot decît să mă bucur să voi începe o colaborare cu PSD, avînd în vedere că, atunci cînd Crivineanu era primar, eu eram viceprimar şi am colaborat foarte bine“, a mai spus Cojocaru.