MURFATLAR - Şapte străzi vor beneficia de sisteme de canalizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MURFATLAR - Şapte străzi vor beneficia de sisteme de canalizare

Administrație 10 Mai 2008 / 00:00 768 accesări

În urma unui proiect iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Constantinescu Nicuşor Daniel, la propunerea primarului oraşului Murfatlar, Nicolae Crivineanu, RAJA SA Constanţa a început extinderea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în oraş. Lucrarea este finanţată în totalitate de CJC şi va fi finalizată pînă pe data de 30 mai. „Proiectul este implementat şi realizat de RAJA Constanţa şi va cuprinde extinderea sistemului de canalizare pe şapte străzi şi extinderea sistemului de alimentare cu apă pe două străzi. De canalizare vor beneficia străzile Viilor, General Milea, Salcîmilor, Ion Creangă, Calea Bucureşti, Făgetului şi Mălinului, la ultimele două urmînd să extindem şi reţeaua de apă potabilă”, a declarat purtătorul de cuvînt al RAJA SA, Irina Oprea. Pentru ca întregul proiect să fie finalizat la termen, ieri, pe străzile Făgetului şi Mălinului, au demarat lucrările. În total, vor fi realizaţi trei kilometri de infrastructură. În prezent, 80% din oraşul Murfatlar, beneficiază de sisteme de canalizare şi reţele de apă potabilă. „În viitor, vom extinde aceste facilităţi pe toată suprafaţa oraşului. Noi am obţinut fonduri europene în acest scop. De asemenea, RAJA are o finanţare de 2,8 milioane de euro, de la UE, pentru canalizarea completă a oraşului”, a afirmat primarul oraşului Murfatlar.



12