Este a doua lună în care românii din toată ţara protestează împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Şi ieri au ieşit în stradă zeci de constănţeni, strigându-şi nemulţumirile legate de modul în care Guvernul gestionează banii cetăţenilor. Ei au scandat: “Murim, luptăm, pe Băsescu îl alungăm”, “Băsescu, nu rezişti nici cu mii de securişti” şi au promis că vor continua să protesteze atât timp cât va fi necesar pentru alungarea “tiranului de la cârma României”. Manifestanţii sunt dezamăgiţi şi de modul în care autorităţile naţionale au acţionat în timpul ninsorii abundente care a lăsat izolate de lume zeci de localităţi, condamnând la suferinţă mii de oameni. “Dacă actuala conducere a statului se ocupa serios de îndiguirea zonelor cu pericol de inundaţie şi protejarea zonelor cu pericol de înzăpezire, dacă nu ar fi desfiinţat spitalele şi ar fi format un comandament competent pentru situaţii de urgenţă nu ar fi murit din cauza gerului atât de multe persoane. Ceea ce uimeşte pe toată lumea este că absolut nimeni nu este tras la răspundere. În acest caz, singura concluzie este că lui Băsescu şi ai lui miniştri nu le pasă de popor, ci doar de interesele personale”, a spus protestatarul Niculae Fripea.
MANIFESTANŢII PLEACĂ LA BUCUREŞTI Oamenii cer în continuare alegeri anticipate şi respect. Ei mai cer şi libertate, întrucât forma actuală de guvernământ, prin măsurile de austeritate impuse, nu face altceva decât să subjuge populaţia. Condamnată la o viaţă ce nu se poate numi nici măcar modestă se simte şi o manifestantă care este nemulţumită că, după 25 de ani de muncă, trăieşte cu o pensie de 354 de lei pe lună. “Băsescu tot ce a făcut pentru ţara aceasta a fost să o vândă, bucată cu bucată. Şi-a bătut joc de medici, de profesori, de funcţionari publici, de tineri şi de pensionari, reducându-le veniturile în aşa fel încât nu se mai poate trăi. Eu am noroc că locuiesc cu copiii şi mă ajută ei. Dacă situaţia ar fi fost alta, probabil nu mai eram de mult. Băsescu trebuie să dispară, iar în locul lui să vină o persoană cu calitatea de om şi cu capacităţi de conducere în conformitate cu interesele cetăţenilor”, a spus Elena Costea, o protestatară de 60 de ani. Potrivit preşedintelui Asociaţiei “Haiducilor”, organizatoarea protestelor de la Constanţa, Nicolae Mavrodin, 50 de persoane vor pleca joi la Bucureşti, pentru a participa la un protest de amploare, iar vineri, toţi constănţenii sunt invitaţi să participe la protestul din faţa Prefecturii. “Manifestanţii sunt aşteptaţi, vineri, începând cu ora 18.00, să pună pe fugă potera şi boierii portocalii care ne-au umilit bunicii, profesorii, medicii, militarii, părinţii şi copiii”, a declarat Mavrodin.