Un bărbat a pătruns prin efracţie în casa cântăreţei Celine Dion, în oraşul canadian Laval şi a dat drumul la apă în cadă, pentru a face o baie. Paznicii de la conacul din Laval, în apropiere de Montreal, al divei canadiene şi al soţului ei, Rene Angelil, au sunat la poliţie, luni, în jurul orei locale 17.00, după declanşarea sistemului de alarmă. Doi poliţişti cu un câine au ajuns la locuinţă şi au constatat că garajul era deschis. ”La parterul casei, poliţiştii au dat peste un individ care cobora scările”, a declarat reprezentantul poliţiei din Laval, Franco Di Genova. ”Bună! Ce căutaţi aici?”, i-a întrebat omul pe poliţişti.
Daniel Bedard, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat fără să opună rezistenţă şi s-a înfăţişat, marţi, la tribunal, unde a fost inculpat pentru pătrundere prin efracţie şi furtul maşinii de lux a lui Rene Angelil. Bărbatul, care nu are antecedente penale, a fost eliberat pe cauţiune şi trebuie să se prezinte din nou la tribunal pe data de 21 noiembrie. Celine Dion şi soţul ei, care locuiesc de mai mulţi ani la Las Vegas, nu erau acasă când a avut loc incidentul.