Numai săptămîna trecută la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa au ajuns 81 de persoane cu plăgi muşcate, cele mai numeroase fiind cele provocate de cîini, dar au fost şi muşcături de pisici, şobolani, cai şi măgari. Purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, dr. Roxana Cernat, a declarat că reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) sînt interesaţi de plăgile muşcate, aşa că periodic înaintează raportări cu numărul persoanelor care ajung la spital ca urmare a plăgilor muşcate. Medicii se plîng că vaccinarea antirabică este scumpă, o singură doză costînd aproximativ 70 de lei, iar un pacient are nevoie de cinci asemenea doze pentru administrarea unui tratament complet. “Costul acestor doze de vaccin este suportat din bugetul spitalului nostru”, spune dr. Cernat. Cadrele medicale recomandă bolnavilor care sînt deja incluşi în schemele de tratament să nu mai apeleze la serviciile medicale la miezul nopţii, şi asta pentru că medicii de gardă trebuie să aibă timp să intervină, în primul rînd, în cazurile de urgenţă. “Un vaccin antirabic poate fi administrat şi pe zi, atunci cînd sînt mai multe cadre medicale de serviciu. Ei trebuie să înţeleagă că personalul medical de gardă intervine, în special, în cazurile urgente”, explică dr. Cernat.