Muslmanii din Constanţa au petrecut împreună Ramazan Bayram-ul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muslmanii din Constanţa au petrecut împreună Ramazan Bayram-ul

Politică 02 Octombrie 2008 / 00:00 685 accesări

După o lună de post, în care s-au abţinut de la mîncare şi băutură, musulmanii constănţeni sărbătoresc Ramazan Bayram. Considerată cea mai importantă sărbătoare a Islamului, marcată timp de trei zile cu rugăciuni, petreceri în familie şi prepararea mîncărurilor tradiţionale, Ramazan Bayramul a fost sărbătorit de toţi musulmanii din Constanţa. După ce prima zi a fost sărbătorită în familie, musulmanii constănţeni au petrecut a doua zi de Ramazan Bayram împreună, într-un cadru festiv. Pentru a le oferi această posibilitate, Consulatul Turciei la Constanţa, împreună cu Muftiatul, UDTR şi UDTTMR au organizat o masă pentru toţi musulmanii din Constanţa, eveniment numit Şeker Bayrami. “Acest eveniment a devenit o tradiţie pentru musulmanii din Constanţa pe care încercăm să o perpetuăm. Încercăm să păstrăm legătura dintre tradiţia musulmană şi religie, aspecte care se îmbină. Postim şi petrecem împreună la sărbători“, a declarat muftiul Iusuf Muurat. Cea de-a treia zi a Ramazan Bayram-ului este destinată unui proiect cu caracter cultural, în care UDTR este partener, alături de Consulatul General al Republicii Turcia. De asemenea, mîine, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa va fi organizată o masa rotundă avînd ca tematică personalitatea lui Mustafa Kemal Ataturk, ctitorul Turciei moderne.

Taguri articol


12