Musulman împușcat în apropiere de o moschee din Houston, din motive încă neelucidate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Musulman împușcat în apropiere de o moschee din Houston, din motive încă neelucidate

04 Iulie 2016 / 10:19 493 accesări

Un medic musulman a fost împușcat duminică la Houston, în timp ce se îndrepta spre o moschee, însă motivele atacului rămân neelucidate, a anunțat poliția, informează agenția de știri Reuters.

Doctorul Arslan Tajammul, un specialist în oftalmologie, a fost atacat de trei bărbați, fiind împușcat de două ori în timpul incidentului.

Victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale și este de așteptat să supraviețuiască, a declarat Mustafaa Carroll, director executiv al filialei din Houston al Consiliului privind relațiile americano-islamice (CAIR).

Polițistul Muzaffar Siddiqi, un ofițer de legătură cu comunitatea musulmană din Houston, a cerut publicului să nu tragă concluzii pripite, în pofida temerilor din sânul comunității musulmane că atacul a fost o crimă motivată de ură.

Siddiqi a mai spus că jaful ar fi putut să fie motivul atacului, adăugând că poliția și-a sporit prezența în zona din jurul moscheei.

Motivul atacului este încă neclar, dar vine la o zi după ce un alt bărbat musulman a fost bătut în apropiere de moscheea frecventată de autorul sângerosului atac terorist de la clubul de noapte din Orlando, care a ucis 49 de persoane.



12