Primarul Medgidiei va propune, luni, consilierilor locali, aprobarea unui proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor locale, altele decât cele stabilite de Codul Fiscal, începând cu anul 2011. Iordache a spus că este vorba, printre altele, de taxe cum ar fi cele privind chiriile la locuinţele ANL, pentru domeniul public, locuinţe sociale, locuri de parcare. „Faţă de anul acesta, care se încheie, intenţionez să eliminăm o serie de taxe care nu îşi mai au rostul. De asemenea, voi propune consilierilor să menţinem nivelul taxelor, altele decât cele prevăzute în Codul Fiscal. Este o perioadă grea şi nu se impune modificarea acestor taxe”, a afirmat Iordache. Primarul a adăugat că printre aceste taxe se numărau taxa de extindere a cimitirului ortodox, instituită în 2007 şi care se ridica la 3,5 lei/an/familie, şi taxa de întreţinere a cimitirului, de 7 lei/an/familie. „Cuantumul celor două taxe vor fi menţinute, dar noutatea este că cele două taxe vor fi aplicate doar familiilor care au morminte în cimitirul ortodox. Până acum, taxa de extindere a cimitirului era impusă tuturor familiilor, indiferent dacă aveau morminte în cimitir şi indiferent de religie, ceea ce nu era tocmai corect, pentru că musulmanii nu aveau morminte în cimitirul ortodox”, a spus Iordache.