Viaţa unei bătrîne care a căzut victimă unui cumplit accident rutier a fost salvată cu un preţ scump. Medicii au fost nevoiţi să îi amputeze picioarele. Totul s-a întîmplat după ce femeia a încercat să traverseze la un metru de trecerea pentru pietoni şi a fost lovită iniţial de un autoturism, iar apoi a ajuns sub roţile unui TIR. Şocantul eveniment rutier s-a petrecut ieri, în zona CET din Constanţa, chiar în faţa Centrului Medical Iowemed. Poliţiştii de la Rutieră spun că femeia a fost propulsată pe şosea şi strivită sub roţile unui autovehicul de mare tonaj. Conducătorul TIR-ului, marca Iveco, cu capul de tractor înmatriculat B 89 JIW şi remorca cisternă înmatriculată B 75 JZS, a trecut pur şi simplu peste ea. Greutatea de cîteva zeci de tone, i-a sfîrtecat picioarele. Scenele de coşmar s-au petrecut sub privirile îngrozite ale martorilor. După ce a văzut-o într-o baltă de sînge pe asfalt, şoferul Daciei a demarat în trombă, fără să se uite înapoi. Tot martorii spun că autoturismul avea numere de Tulcea. Poliţiştii nici nu confirmă, dar nici nu infirmă declaraţiile acestora, urmînd ca totul să fie stabilit la finalizarea cercetărilor. Cert este că a existat un şofer care a accidentat-o, iar acesta va fi făcut răspunzător pentru că a fugit de la locul accidentului. Cît despre motivul fugii sale, poliţiştii spun că, cel mai probabil, bărbatul nu deţine permis de conducere sau maşina este furată. Femeia de 77 de ani a fost transportată, în stare gravă, cu o ambulanţă, la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Potrivit cadrelor medicale ea a avut fracturi la ambele membre superioare şi o zdrobire puternică a oaselor şi a musculaturii. Pacienta a fost băgată imediat în sala de operaţie, acolo unde medicii au trebuit să îi amputeze picioarele de la genunchi în sus, pentru a-i putea salva viaţa. Operaţia a decurs fără probleme, iar starea femeii a fost stabilizată. Ea este internată acum în Secţia de Terapie Intensivă a unităţii sanitare.