Problemele pe care internaţionalul Adrian Mutu le are cu Chelsea Londra par să se răsfrîngă negativ asupra evoluţiilor sale. După ce nu a impresionat în niciunul dintre jocurile disputate de Fiorentina din acest sezon, Adi Mutu a primit, după jocul de duminică, pierdut de echipa “viola“, în deplasare, cu AS Roma, scor 1-3, noi critici dure din partea presei din Italia. Atacantul român a început ca titular partida, fiind schimbat, în min. 61, de Jovetic. Site-ul fiorentina.it i-a acordat nota 5, precizînd că Mutu a fost practic inexistent în meciul cu AS Roma: “Mutu a fost absent de la apel. Acest lucru poate fi explicat doar într-o mică măsură. Mai precis prin cele două situaţii particulare, faptul că vine după o lungă perioadă de accidentare şi din cauza afacerii cu amenda“. Firenzeviola.it, un alt site al grupării din Florenţa, pune evoluţia modestă a lui Mutu pe seama faptului că şi restul coechipierilor nu s-au ridicat la nivelul aşteptat. “Mutu era greu să se exprime ţinînd cont că întreaga echipă a fost absentă. S-a deplasat în spatele lui Gilardino fără a-şi găsi poziţia corectă. Din spate au venit numai lansări lungi, iar pentru jucătorul român să pună mingea jos a devenit o misiune imposibilă. Totuşi, atunci cînd a găsit un spaţiu, foarte rar a reuşit un şut, un dribling, ceva“, a scris sursa citată, care l-a notat pe Mutu cu 4,5. “Mutu a fost protagonist în... Cine l-a văzut? S-a observat doar atunci cînd a fost schimbat de Prandelli“, notează, ironic, calciotoscano.it. Mutu a primit cele mai mici note de la agenţia Datasport şi site-urile violaplanet.it. şi violanews.com, toate notîndu-l cu 4. “Oscilează între mijlocul terenului şi atac, luînd chiar forma unei fantome. Se întreabă ce caută printre titulari şi cum poate rămîne pe teren mai mult de o oră“, spune Datasport.