Aflată într-o criză financiară puternică, FC Farul Constanţa ar putea fi preluată de un investitor-surpriză. Conform unor surse din cadrul grupării de pe litoral, Adrian Mutu şi asociatul său de la restaurantul pe care-l deţine în Florenţa, italianul Dominic Giovinco, şi-au arătat interesul pentru a prelua jumătate din acţiunile clubului constănţean. Discuţiile au debutat în urmă cu trei săptămâni, fără a se intra în detalii, fiind aşteptată o întâlnire între cele două părţi. Cei doi nu sunt la prima tentativă de a se implica în fotbalul românesc, fiind anunţaţi în această vară ca posibili investitori la FC Argeş şi Universitatea Cluj. Dacă averea lui Mutu se ridică la doar câteva milioane de euro, Giovinco are afaceri în domeniul mobiliar, comerţ şi alimentaţie publică, iar averea lui însumează 16 milioane de euro. În aceste condiţii, Mutu ar fi unul dintre investitorii minoritari, dar căpitanul echipei naţionale a României şi-a arătat disponibilitatea de a susţine FC Farul atât financiar, cât şi logistic.
PRIMUL TEST IMPORTANT. După trei partide de verificare în compania unor echipe modeste, FC Farul va susţine primul test important din această vară. Constănţenii vor da piept sâmbătă, de la ora 19.00, pe stadionul “Farul”, cu o colegă din Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal, Delta Tulcea. „Întâlnim un adversar care şi-a anunţat intenţia de a se lupta pentru promovare. Nu sunt mulţumit de rezultatele înregistrate în primele trei meciuri, pentru că suntem Farul şi trebuie să ne păstrăm blazonul. Este adevărat că am făcut doar şedinţe de pregătire fizice, iar primul antrenament cu mingea l-am susţinut abia joi, dar asta nu este o scuză. Cu Delta voi folosi o formulă de echipă apropiată de cea pe care intenţionez să o folosesc în campionat. După acest test, îmi voi da seama la ce nivel se află jucătorii”, a spus antrenorul principal al Farului, Ion Barbu.