Mutu, locul opt în topul dezamăgirilor de la EURO 2008

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mutu, locul opt în topul dezamăgirilor de la EURO 2008

Sport 30 Iunie 2008 / 00:00 443 accesări

Internaţionalul român Adrian Mutu ocupă locul opt în topul dezamăgirilor de la Campionatul European, întocmit de jurnaliştii de la cotidianul englez “The Sun” şi în care pe prima poziţie se află italianul Luca Toni. “The Sun” notează că Mutu se numără printre jucătorii de la care se aşteptau multe la turneul final. “Cu un penalty în meciul cu Italia, el se afla la un pas de a-şi trimite echipa în sferturile de finală. Dar Mutu a ratat şi România a fost învinsă apoi de Olanda”, menţionează sursa citată. Primul loc în topul dezamăgirilor este ocupat de atacantul naţionalei Italiei, Luca Toni, care a avut un turneu “îngrozitor”, ratînd numeroase ocazii. Italianul este urmat de portarul Petr Cech (Cehia), despre care “The Sun” scrie că a comis o greşeală, la golul de 2-2 al Turciei, care a costat Cehia calificarea în sferturile de finală. Pe poziţia a treia se află francezul Eric Abidal, eliminat la meciul cu Italia. Naţionala Greciei, cîştigătoarea ediţiei din 2004 a turneului, ocupă locul patru, urmată de francezul Thierry Henry, “omul a cărui stea continuă să se stingă”. Ultimele cinci locuri din top sînt ocupate, în ordine, de germanul Mario Gomez (6), naţionalele Austriei şi Elveţiei (7), Adrian Mutu (8), Karim Benzema (9) şi International Broadcast Centre din Viena (10), deoarece transmisia semifinalei Germania - Turcia a fost întreruptă cel puţin zece minute din cauza unei pene de curent.

Taguri articol


12