Administraţia locală din comuna Independenţa, împreună cu cîţiva oameni de afaceri turci fac demersuri pentru a înfiinţa în satul Fîntîna Mare un muzeu specific turcesc. Iniţiativa se datorează în mare măsură faptului că, în Fîntîna Mare, populaţia este formată 100% din persoane de etnie turcă, un atu în realizarea unui astfel de proiect. Potrivit afirmaţiilor primarului din Independenţa, Cristea Gîscan, pe lîngă muzeul care va conţine obiecte tradiţionale turceşti, 50 sau 60 de locuinţe din localitate vor fi refăcute după modelele vechi turceşti şi vor fi prevăzute cu băi, pentru a servi drept hanuri pentru turiştii care vor dori să se cazeze aici. “În această zonă, vom construi şi un local specific turcesc, unde turiştii vor putea, sîmbăta şi duminica, să mănînce preparate tradiţionale turceşti şi eventual, să fumeze o narghilea. Turiştii vor trăi senzaţii deosebite aici, lucru care mi s-a întîmplat şi mie cînd am fost în vizită în Turcia. Fîntîna Mare este singura localitate din Dobrogea unde populaţia este 100% formată din turci“, a declarat Gîscan. Edilul-şef a mai spus că localitatea a fost cuprinsă în traseul turistic al judeţului, la Fîntîna Mare existînd o porţiune de zid antic, iar acest proiect va face comuna mai cunoscută.