Un muzeu audio virtual va reuni mărturiile celor care au fost deportaţi în gulagurile din fostul URSS, între 1940 - 1949, la acest proiect urmând să participe 13 cercetători din 15 ţări din Europa. Acest muzeu virtual include 160 de mărturii inedite ale deportaţilor din Europa Centrală şi de Est trimişi în gulagurile ruseşti, potrivit reprezentanţilor Centrului de studii ale lumii ruse, caucaziene şi central-europene (EHESS/CNRS) şi Radio France Internationale, iniţiatorii acestui proiect, primul de o asemenea amploare la nivel european. Intitulat ”Arhive sonore, amintiri europene din gulag”, proiectul va fi prezentat la Paris, vineri şi va fi disponibil online la adresa museum gulagmemories.eu în aceeaşi zi. Pentru realizarea acestui proiect a fost reunită o echipă de 13 cercetători din 15 ţări europene, România, Franţa, Germania, Belarus, Letonia, Lituania, Estonia, Ungaria, Italia, Kazahstan, Polonia, Marea Britanie, Cehia, Rusia şi Ucraina. De asemenea, au colaborat reprezentanţi ai Centrului Marc Bloch din Berlin, CEFRES din Praga şi ai Centrului franco-rus de cercetare în ştiinţele sociale şi umaniste din Moscova.

Cercetătorii au strâns, din 2008 şi până în prezent, mărturiile unor persoane care au vârste între 75 şi 94 de ani, deportate în Siberia sau Kazahstan când erau copii. Aceste mărturii au fost înregistrate, filmate şi apoi traduse simultan în trei limbi străine - franceză, engleză şi rusă. Cei care au oferit aceste mărturii veneau din ţările baltice, din Ucraina de Vest, din România, Cehoslovacia şi Polonia. Aceste persoane au fost deportate în gulagurile sovietice între 1940 şi 1949. Au existat trei valuri mari succesive de circa un milion de deportaţi: primul în 1940 - 1941, cel al elitelor sociale din ţările baltice şi Ucraina de Vest, al doilea care a avut loc începând din 1944, cel al persoanelor suspectate de colaborare cu rezistenţa sau care s-au opus acţiunilor armatei sovietice, şi al treilea val, care a început în 1949, cel al persoanelor din aceleaşi ţări, dar şi din România, Cehoslovacia, Plonia şi Ungaria. Proiectul are în vedere mărturii despre deportare aşa cum a fost ea văzută de copiii care şi-au construit o viaţă după, optând să rămână în acelaşi loc, întorcându-se în ţările din care proveneau sau instalându-se în Occident, supravieţuitorii care au construit Europa.