Istorici de artă, directori de muzee, muzeografi și șefi de secție din țară se reunesc astăzi, de la ora 12.00, la Topalu, pentru a dezbate un subiect de actualitate - donațiile. Conferința cu tema „Donațiile muzeale, în pericol?” este programată să se desfășoare în sala de ședințe a Consiliului Local din Topalu, fiind prefațată de o vizită la Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă” din localitate. De altfel, muzeul topălean, constituit prin donația pe care medicul Gheorghe Vintilă a făcut-o localității natale în memoria părinților săi, va constitui punctul central al dezbaterii, deoarece viitorul instituției este pus în pericol după ce, începând din anul 2008, moștenitorul medicului, Mario Vintilă, cere revocarea donației în instanță, pe motiv că nu sunt respectate condiții din actul de donație.
La eveniment vor participa primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat, directorul Muzeului de Artă din Constanța, dr. Doina Păuleanu, și invitați din București, Ploiești, Galați și Brăila.