Constanţa va găzdui primul loc din România unde vor fi expuse obiecte electrocasnice, televizoare şi aparate radio, vechi de peste 50 de ani, colectate la Marea Debarasare. Iniţiativa aparţine societăţii Gremlin Computers, firma de colectare a deşeurilor. Aparatura a fost adunată de la populaţia care a renunţat la aparatura veche. Muzeul, care se va deschide în primăvara anului viitor, va avea sediul pe strada Industrială. „În decursul anilor, am păstrat televizoare foarte vechi, de peste 50 de ani, pickup-uri, radiouri, aparatură electronică veche. Ne-am gîndit că le-am putea valorifica şi arăta tuturor, întrucît sînt unicate“, a declarat şeful depozitului, Dumitru Roşca. Muzeul va cuprinde toată gama de deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice vechi. „Vom expune numai produsele pe care reuşim să le facem funcţionale şi sperăm ca în primăvară să putem inaugura muzeul“, a adăugat Dumitru Roşca. La recondiţionarea deşeurilor lucrează doi electronişti, Marian George Tănase şi Ionel Lupu. Aceştia le valorifică luînd componente de la alte produse vechi din depozit. Ce componentă nu se poate refolosi, se cumpără de la magazin. Suprafaţa pe care vor fi expuse electricele va fi de cel puţin 100 de metri pătraţi şi va cuprinde un circuit pe categorii de produse pentru viitorii turişti. Pe lîngă muzeul unde vor fi electrocasnice vechi, cei de la Gremlin Computers plănuiesc să mai facă la Constanţa un proces de fabricaţie de pavele din deşeuri.
„Românii sînt învăţaţi să păstreze“
„Am discutat deja cu Primăria Constanţa şi din această toamnă ne vom ocupa de pavelele care vor fi montate în oraş“, a mai declarat şeful depozitului Gremlin. Conducerea firmei ar mai fi vrut să pună în aplicare o serie de proiecte inedite în care sînt folosite deşeuri, însă lipsa de implicare a comunităţii a dus la stoparea iniţiativelor. „De obicei lumea nu prea se încumetă să arunce deşeurile pentru că românii sînt învăţaţi să păstreze vechiturile care odinioară le-au folosit. Este nevoie de campanii îndelungate pentru educarea cetăţenilor. Totodată, avem nevoie şi de ajutorul administraţiilor locale pentru a putea duce la bun sfîrşit demersurile noastre“, a mai adăugat Dumitru Roşca.