Muzeul Luvru a fost redeschis după atacul de vineri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzeul Luvru a fost redeschis după atacul de vineri

Externe 04 Februarie 2017 / 14:30 556 accesări

Numeroși turiști au venit sâmbătă în fața intrării principale a muzeului Luvru din Paris care și-a redeschis porțile, la 8:30 GMT, la o zi după atacul cu macetă îndreptat împotriva soldaților care se aflau într-o zonă din apropierea stabilimentului, relatează AFP.

În ciuda vremii ploioase, două șiruri lungi de turiști, formate majoritar din vizitatori chinezi, erau vizibile în zona de acces către galeria Carrousel, în același loc unde vineri un bărbat a strigat ''Allah Akbar'' și a atacat cu macetă militarii prezenți în acea zonă.

Sâmbătă, polițiști înarmați cu pistol-mitralieră patrulau în apropierea turiștilor, care înainte de a pătrunde în muzeu treceau printr-un filtru de control unde li se verificau rucsacele.

Magazinele galeriei comerciale, care fuseseră închise vineri după amiază în urma atacului, au fost de asemenea redeschise.

Bărbatul, care a atacat vineri dimineață cu maceta soldații din apropierea muzeului și care a fost grav rănit în urma ripostei militarilor, a fost identificat de autoritățile franceze, fiind vorba de un cetățean egiptean de 29 de ani, rezident al Emiratelor Arabe Unite, care a intrat ilegal în Franța la 26 ianuarie, venind din Dubai. În urma producerii atacului, muzeul a fost imediat închis de autorități.

Luvrul este cel mai vizitat muzeu din lume, cu 7,3 milioane de vizitatori în 2016, dintre care 75% străini. Dintre aceștia, americanii sunt cei mai numeroși, urmați de chinezi, englezi, spanioli și italieni. Dar, deși și-a păstrat primul loc, muzeul a pierdut 15% din vizitatori anul trecut, ca urmare a scăderii numărului de turiști străini la Paris, după atentatele din 2016.

Dacă numărul turiștilor americani a scăzut cu doar 18%, s-a resimțit major lipsa japonezilor (scădere cu 61%), a chinezilor (31%) și brazilienilor (47%).

În doi ani de declin consecutiv, celebrul muzeu a pierdut două milioane de vizitatori, o tendință susceptibilă să pună la îndoială în cele din urmă poziția sa de lider râvnită de marile instituții anglo-saxone.

Luvrul a fost, de asemenea, afectat la începutul lunii iunie anul trecut de inundații care au dus la patru zile de închidere (însemnând pierderea a cel puțin 150.000 până la 200.000 de vizitatori).

Muzeul Luvru prezintă opere de artă occidentală din Evul Mediu până în 1848, civilizații antice și arte ale Islamului. Colecțiile sunt repartizate în opt departamente.

După un început dificil al anului 2016, Luvrul a cunoscut de două luni, la fel ca cele mai multe stabilimente culturale pariziene, o redresare a frecventării sale care este de așteptat să continue în 2017. Responsabilii săi mizează pe o mare expoziție dedicată pictorului olandez Johannes Vermeer, unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc — un succes asigurat, conform AFP — precum și pe o retrospectivă a artistului francez Valentin de Boulogne.

Taguri articol


12