Muzeul Marinei Române, patru decenii în serviciul culturii şi istoriei naţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzeul Marinei Române, patru decenii în serviciul culturii şi istoriei naţionale

Cultură 03 August 2009 / 00:00 464 accesări

Muzeul Marinei Române aniversează, astăzi, patru decenii de la tăierea panglicii inaugurale. Depozitar al valorilor materiale şi spirituale marinăreşti, instituţia care, la 3 august 1969, se deschidea publicului larg în clădirea care, anul acesta, a aniversat, la rîndul său, un veac de existenţă, este unică în România. Cei 40 de ani în serviciul culturii şi istoriei naţionale au fost marcaţi sîmbătă, într-un cadru festiv şi familiar, în prezenţa celor care au contribuit şi contribuie, prin rigoare şi perseverenţă, în cercetarea şi punerea în valoare a tradiţiilor marinăreşti.

„Instituţie fanion a Statului Major al Forţelor Navale, alături de septuagenara navă-şcoală Mircea şi unicat în România prin specific, reprezentativ prin maniera elevată de valorificare a patrimoniului naţional, Muzeul Marinei Române abordează cu profesionalism şi diplomaţie colaborarea cu unităţi similare din reţeaua muzeală naţională şi internaţională“, a precizat actualul director al Muzeului Marinei Române, dr. Olimpiu Manuel Glodarenco. Invitaţii la acest eveniment, care, prin acţiunile lor, au sprijinit, de-a lungul anilor, această instituţie de cultură reprezentativă pentru spaţiul dobrogean, precum şi cei care s-au dedicat activităţilor muzeistice, au primit plachete şi diplome „Muzeul Marinei Române - 40 de ani în serviciul culturii naţionale şi istoriei naţionale“. „Această aniversare este deosebit de importantă pentru Muzeul Marinei. Existenţa sa de patru decenii nu este pur cronologică, ea reprezintă o perioadă în care au fost puse temeliile spiritualităţii marinăreşti pentru publicul larg, pentru România, pentru toţi cei care ar vrea să ştie mai multe despre această parte a istoriei naţionale, care este istoria marinei române. Este aniversarea unei munci susţinute şi asidue în cadrul cercetării istorice“, a declarat dr. Olimpiu Manuel Glodarenco. Directorul instituţiei de cultură aniversate astăzi a amintit şi de efortul pe care l-a necesitat perioada de renovare din anii 2005-2008, ca muzeul să se prezinte aşa cum se cuvine în faţa vizitatorilor care îi calcă pragul, pentru a-i admira frumoasele colecţii. Instituţia a fost redeschisă publicului pe 17 mai, ca un preambul al Zilei Internaţionale a Muzeelor.

Deoarece, pe 15 august, se marchează un eveniment deosebit, Ziua Marinei, instituţia muzeală va proclama, în acest weekend, pe 8 şi 9 august, „Zilele Porţilor Deschise“, accesul vizitatorilor fiind gratuit între orele 09.00 şi 18.00. De asemenea, la Cercul Militar Constanţa va avea loc, pe 11 august, un simpozion de evocare a evenimentelor istorice, cu accent pe istoria navală.

Taguri articol


12