Muzeul Naţional al Irakului din Bagdad şi-a redeschis porţile, la şase ani după devastările şi haosul ce au urmat invaziei trupelor americane, în 2003. Renovat în întregime, mai ales cu ajutorul Italiei, acest muzeu a fost construit în 1926 şi conţine piese unice şi cele mai importante colecţii de antichităţi din vechea Mesopotamie, leagănul civilizaţiilor sumeriană, babiloniană şi asiriană, cărora omenirea le datorează scrisul, legile scrise şi primele oraşe.
Qahtan Abbas, ministrul Turismului şi al Antichităţilor, a afirmat că peste 6.000 de piese s-au întors la locul lor de origine, dintr-un total de 15.000 de obiecte care au fost furate. Potrivit declaraţiilor sale, Siria a înapoiat Irakului 701 de piese, Iordania - 2.466 de piese şi SUA - 1.046 de piese, urmate de alte state, printre care se numără Suedia, Italia, Peru şi Egipt. ”Toţi cei care s-au îndoit de capacitatea irakienilor de a redeschide muzeul lor naţional sînt invitaţi să vină să îl viziteze”, a declarat ministrul Culturii, care este de părere, totuşi, că această relansare este prematură, din cauza problemelor de securitate. Abdel Zahra, purtătorul lui de cuvînt, a precizat că, ”într-o primă etapă, grupurile de elevi, studenţi şi turişti vor putea să admire capodoperele expuse în acest muzeu”. Arheologul italian Giuseppe Proietti a precizat că ţara lui a contribuit cu un milion de euro la renovarea sălilor asiriană şi islamică. ”Mulţumesc tuturor ţărilor care au fost alături de Irak şi care ne ajută să recuperăm antichităţile furate, printr-o campanie internaţională de retrocedare a patrimoniului irakian”, a declarat premierul Nuri al-Maliki. Acesta a lansat un apel către arheologi, rugîndu-i să facă din Irak o ”Mecca a cercetărilor ştiinţifice în domeniul istoriei umanităţii”.
SUA au fost extrem de criticate, deoarece trupele americane nu au intervenit pentru a proteja colecţiile din muzeu, în momentul izbucnirii violenţelor şi jafurilor. Soldaţii americani au privit cum hoţii plecau cu piesele din muzeu, dar nu au schiţat niciun gest pentru a-i opri. Fostul director al muzeului, Donny George, i-a acuzat pe americani de a fi comis ”crima secolului”, pentru că nu au apărat muzeele şi siturile arheologice din Irak.