Muzică, poezie şi epigrame la Cenaclul „Astra Şagunistă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Muzică, poezie şi epigrame la Cenaclul „Astra Şagunistă”

Cultură 24 Martie 2012 / 00:00 550 accesări

Studenţi ai Universităţii „Andrei Şaguna”, dar şi elevi de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” au fost, joi seară, protagoniştii unei şedinţe de lucru a Cenaclului „Astra Şagunistă”, care s-a desfăşurat în aula instituţiei de învăţământ superior constănţene. Evenimentul a debutat cu un moment artistic susţinut de invitaţii serii, membrii grupului „Divertis” de la Colegiul de Arte, în cadrul căruia cei patru instrumentişti şi cele patru tinere soliste au interpretat piese cunoscute, de la folclor la muzică actuală. Activităţile au continuat cu anunţarea rezultatelor unui concurs de afişe, la care au participat studenţi ai Universităţii „Andrei Şaguna”, locul I fiind adjudecat de studenta Alina Şahtinskaia. Au urmat alte momente artistice în care elevi şi profesori au recitat propriile poezii, pentru ca, spre sfârşitul şedinţei, epigramiştii Traian Brătianu şi Marian Zidaru să le descreţească frunţile celor prezenţi.

Printre cei prezenţi în sală s-au numărat fostul rector al universităţii, prof. univ. dr. Aurel Papari - preşedintele Fundaţiei „Andrei Şaguna”, deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Amet Aledin, decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării şi Ştiinţe Politice, lect. univ. dr. Ioan Damaschin, directorul de departament al aceleiaşi facultăţi, conf. univ. dr. Marian Zidaru, precum şi lect. univ. dr. Elena Predescu, cea care a prezentat seria de evenimente din cadrul întâlnirii de joi seară.

La finalul manifestării, lect. univ. dr. Elena Predescu din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării şi Ştiinţe Politice a declarat că Cenaclul „Astra Şagunistă” se adresează tinerilor talentaţi şi cu perspective originale, atât din cadrul universităţii, cât şi din afara ei şi că îşi va desfăşura activitatea în mod regulat, cu noi proiecte şi şedinţe în viitorul apropiat. „Suntem puţin încorsetaţi de programul şcolar şi vom încerca să realizăm activităţi cu ritmicitate lunară. Ne propunem să promovăm creaţiile originale şi nu ne limităm doar la studenţii noştri. Sperăm ca cenaclul să devină din ce în ce mai cunoscut şi să facem din el o prezenţă culturală de referinţă în Constanţa. În ciuda faptului că cenaclurile sunt asociate de către generaţiile tinere cu ceva ce aparţine trecutului, „Astra Şagunistă” promovează inovaţia artistică şi valoarea ei. Mergem spre viitor fără să ne rupem de valorile adevărate ale trecutului, ne axăm pe poezie, epigramă şi muzică, împletind originalul cu clasicul. Putem stabili, astfel, o bună relaţie între tradiţie şi viziune modernă”, a concluzionat lect. univ. dr. Elena Predescu.



12