22 Decembrie 2024, 18:06
Prezență constantă la expozițiile colective din urbea tomitană, artista Ina Ioana Iordan invită publicul iubitor de frumos să-i descopere lucrările de grafică reunite în expoziția „My Dear Constanța”. Vernisajul este programat astăzi, de la ora 16.00, la Muzeul Marinei Române (MMR), în prezența muzeografului Geta Deleanu de la Muzeul de Artă Constanța.
Evenimentul este organizat de MMR, împreună cu Atelierul „Comandor Val Donici” al Careului Doamnelor, din cadrul Ligii Navale Române, filiala Constanța.
Expoziția „My Dear Constanța” va putea fi vizitată până pe 14 iunie, în holul central al MMR.