"Nașii" din CFR, convertiți în taxatoare?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Schimbare de strategie

"Nașii" din CFR, convertiți în taxatoare?

Eveniment 13 Iunie 2015 / 00:00 300 accesări

Pasagerii CFR Călători ar putea să achiziționeze bilete direct din tren, în urma implementării unui proiect destinat combaterii călătoriei frauduloase. Potrivit directorului de Strategie al CFR Călători, Adrian Vlaicu, proiectul se află deja în testare pe cele patru trenuri de viteză (Trenurile Litoral) care circulă spre Marea Neagră. ”Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat. Se face pe cele patru trenuri de viteză care circulă spre litoral. Trebuie să vedem care mai sunt necesitățile, capabilitățile”, a declarat Vlaicu. Proiectul vânzării legitimațiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu compania publică de transport pe calea ferată. Practic, șeful de tren va avea o tabletă și o imprimantă pentru emiterea legitimațiilor de călătorie pentru pasagerii care nu și-au achiziționat bilete din timp. Imprimanta este termică, nu folosește consumabile. Biletul emis în tren conține toate elementele de călătorie respectiv distanță, destinație și preț. Tichetele se stochează în baza de date locală, dar pot fi și transmise, întrucât tableta are încorporat un SIM al unui operator de telefonie mobilă astfel încât datele se pot transmite automat către serverul central al CFR Călători, pentru ca personalul de conducere să știe în orice moment câte bilete s-au vândut în trenul respectiv. Conform lui Mirel Trăistaru, proiectant de sisteme informatice la Informatica Feroviară, o altă facilitate pe care o oferă sistemul este verificarea biletelor vândute online. Costurile implicate de acest proiect constau în fondurile necesare pentru achiziționarea de tablete, imprimante și a softului realizat de Informatica Feroviară. Pot fi utilizate și tablete speciale care rezistă la temperaturi joase, la șocuri și au o baterie de 4.500 miliamperi care funcționează și două zile fără încărcare.

Directorul de Strategie al CFR Călători a precizat că zilnic circulă aproximativ 1.400 de trenuri.

Taguri articol


12