Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” prezintă, sâmbătă, cu începere de la ora 19.00, spectacolul de operă „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Capodopera verdiană îi readuce, pe scena de la malul mării pe îndrăgiţii artişti: Madeleine Pascu, Stela Sârbu, Pompeiu Hărăşteanu (Bucureşti), Răzvan Săraru, Ionuţ Pascu, Mihaela Ionescu, Constantin Acsinte şi Doru Iftene. Celebrul cor al sclavilor „Va, pensiero, sull’ali dorate” va emoţiona, şi de această dată, publicul meloman.
La pupitrul orchestrei simfonice se va afla maestrul Gheorghe Stanciu. Regia artistică a spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia este realizată de Cătălin Ionescu Arbore.
„Nabucco” a revenit în repertoriul Companiei de Operă a Teatrului „Oleg Danosvki” după o absenţă de mai bine de trei ani. Opera a fost reluată, cu o distribuţie şi scenografie noi, fiind prezentată în deschiderea celei de-a XXXV-a ediţii a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului. Următorul spectacol de operă, „Elixirul dragostei”, de Gaetano Donizetti, este programat pe 29 noiembrie.