Atunci cînd şi dacă gazoductul Nabucco va fi operaţional şi va avea clienţi, Azerbaijanul poate livra circa şapte miliarde metri cubi de gaze, a declarat, vineri, vicepreşedintele adjunct al companiei azere Socar, Vitali Bailarbaiov. „Nu avem un angajament semnat cu consorţiul Nabucco, dar avem posibilitatea de livra în jur de şapte miliarde de metri cubi de gaze, dacă şi cînd acesta va fi operaţional şi va avea clienţi, şi dacă vom avea condiţii comerciale convenabile. Deci, dacă Nabucco se va face, noi putem să îl aprovizionăm cu această cantitate”, a spus Bailarbaiov la Black Sea Energy and Economic Forum (BSEEF). Reprezentantul Socar confirmă astfel informaţiile potrivit cărora România a primit din partea Azerbaijanului o ofertă de furnizare a 7,3 miliarde metri cubi de gaze pentru Nabucco, aproape un sfert din capacitatea conductei. De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban, a declarat, joi, la BSEEF, că o ţară caspică este dispusă să livreze această cantitate, cu condiţia ca Nabucco să se realizeze înaintea conductei South Stream, neprecizînd însă despre ce ţară este vorba. „Avem o ofertă de la unul din statele din zona Mării Caspice, nu vă pot spune care, pentru că nu este diplomatic, pentru 7,3 miliarde metri cubi de gaze pentru Nabucco. Condiţia este ca Nabucco să se facă înaintea South Stream. Sîntem prima ţară din consorţiul Nabucco care are o astfel de ofertă”, a spus joi Şerban. Nabucco, proiect estimat la aproape opt miliarde de euro, vizează transportul a circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din regiunea Caspică şi Asia Centrală către Europa şi este dezvoltat de un consorţiu la care participă şase companii, cinci din partea statelor de tranzit şi un partener strategic german, respectiv Transgaz Mediaş, Botas (Turcia), OMV (Austria, acţionarul majoritar al Petrom), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) şi RWE (Germania). România a avut, în ultimele luni, mai multe discuţii cu Kazashstan, Azerbaijan şi Turkmenistan pentru încheierea de acorduri de alimentare a Nabucco cu gaze. Construcţia gazoductului este programată să înceapă anul viitor, iar primele transporturi de gaze ar putea avea loc în 2014-2015. Proiectul concurent al lui Nabucco, gazoductul South Stream este proiectat să aibă o capacitate iniţială de 31 miliarde metri cubi pe an, cu posibilitatea creşterii volumului cu încă 16 miliarde metri cubi. Gazoductul este dezvoltat de Gazprom şi grupul italian ENI şi are ca obiectiv livrarea de gaze naturale ruseşti către Europa începînd cu 2015, ocolind Ucraina. “Şi South Stream este un proiect important, dar Nabucco este unul dintre cele mai mari”, a adăugat Bailarbaiov. De asemenea, oficialul Socar a afirmat că Azerbaijanul este interesat de orice proiect care să alimenteze cu hidrocarburi consumatorii europeni, menţionînd şi oleductul Constanţa-Trieste, pentru care compania azeră acordă “întregul suport” şi posibilităţile de colaborare cu operatorul de depozite petroliere de la constanţa Oil Terminal.
GDF Suez vrea 9% din Nord Stream
Grupul francez GDF Suez va ajunge, probabil, pînă la sfîrşitul anului, la un acord cu dezvoltatorii Nord Stream pentru a achiziţiona 9% din proiectul rusesc de gaze naturale, potrivit unor surse apropiate situaţiei. “Se poate ajunge la un acord înainte de sfîrşitul anului. S-au făcut progrese enorme, însă au mai rămas cîteva probleme. Ruşii vorbesc de octombrie ca dată pentru încheierea acordului. Cota de 9% din proiect a fost acceptată de parteneri. Se discută în continuare, printre altele, în legătură cu volumul de gaze naturale ce revine GDF Suez”, au afirmat sursele. Discuţiile durează de aproximativ un an. Nord Stream este dezvoltat de Gazprom, care deţine o cotă de 51% din proiect, grupurile germane E.ON şi BASF (ambele cu cîte 20%) şi de compania olandeză de stat Gasunie (9%). Gazoductul este construit în nordul Europei şi urmează să livreze anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale ruseşti Germaniei şi altor state europene, ocolind Polonia. Primele livrări sînt programate pentru 2012. Rusia asigură 14% din aprovizionarea cu gazele naturale a GDF Suez. O altă companiei franceză, EDF, discută cu Gazprom pentru a deveni partener în proiectul rusesc de gaze naturale South Stream.