Nadia Savcenko, din nou în greva foamei și a setei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nadia Savcenko, din nou în greva foamei și a setei

Externe 06 Aprilie 2016 / 18:22 619 accesări

Nadia Savcenko, condamnată recent la 22 de ani de închisoare, de justiția rusă, pentru complicitate la uciderea a doi jurnaliști ruși în teatrul de operațiuni din estul separatist al Ucrainei, a intrat miercuri, din nou, în greva foamei și a setei, relatează AFP. Femeia, pilot militar ucrainean, în vârstă de 34 de ani, a anunțat că nu se va mai hrăni și nu va mai bea apă, după ce, marți, sentința sa de 22 de ani de închisoare a intrat oficial în vigoare. Nadia Savcenko, care a devenit simbol național la ea în țară, a început miercuri greva foamei și a setei, cerând trimiterea sa imediat în Ucraina, afirmă unul din avocații săi, Mark Feighin. La începutul lunii martie, Savcenko a refuzat hrana și apa timp de șapte zile. După un proces de șase luni, care a agravat tensiunile între Rusia și Ucraina, ea a fost condamnată, pe 22 martie, la 22 de ani de închisoare, justiția rusă găsind-o vinovată de complicitate la moartea în iunie 2014 a doi jurnaliști ruși în estul separatist al Ucrainei. Potrivit acuzării, Nadia Savcenko ar fi transmis armatei ucrainene pozițiile celor doi jurnaliști ruși, care au fost uciși de un tir de mortier, acuzații pe care ea le dezminte, denunțând un proces politic.

De la condamnarea sa, autoritățile ucrainene și media ruse au avansat ipoteza unui posibil schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, care ar face posibilă reîntoarcerea Nadiei Savcenko în Ucraina. În conformitate cu legislația rusă, ea va fi transferată în termen de zece zile în lagărul unde își va ispăși pedeapsa, cu excepția cazului în care va fi dată la schimb sau expulzată în Ucraina. În timpul procesului, președintele Petro Poroșenko s-a declarat dispus să o dea la schimb contra a doi presupuși militari ruși, care ar fi membri ai serviciilor de informații militare ruse, în prezent judecați la Kiev, după ce au fost capturați în zona de conflict din estul Ucrainei. S-a vorbit chiar, la un moment dat, despre eliberarea lui Viktor Bout, celebrul traficant de arme, în schimbul Nadiei Savcenko, însă Kremlinul a afirmat marți că nicio decizie nu a fost luată cu privire la Savcenko și că nicio negociere nu este în curs de desfășurare.



12