Unul dintre mirosurile familiare ale copilăriei mele mult prea îndepărtate era cel de naftalină. Pe atunci era folosită împotriva moliilor, pentru a proteja îmbrăcămintea depozitată prin dulapuri perioade mai lungi. Astăzi au apărut o sumedenie de şmecherii noi, cu mirosuri îmbietoare, folosite în acelaşi scop, dar care sînt fabricate tot pe bază de naftalină. Trebuie să vă mărturisesc în modul cel mai sincer că, în clipa în care am revăzut-o pe Monica Macovei pe micul ecran al televizorului meu din sufragerie, am avut senzaţia olfactivă şi nostalgică a mirosului de naftalină. Dar nu m-am întors cu gîndul tocmai în copilărie… Melancolia mea a fost mai mult de natură politică şi mi-a adus aminte de euforia care mă copleşea în urmă cu patru ani şi jumătate. Pe vremea aceea visam cu ochii deschişi la o mare schimbare, pe care, credeam eu cu naivitate impardonabilă, Traian Băsescu, la braţ cu Monica Macovei şi flancat de Călin Popescu Tăriceanu, o vor aduce în viaţa politică autohtonă după faimoasele alegeri din 2004. Pînă la urmă, după cum ştiţi, Tăriceanu a divorţat de preşedinte, Băsescu a eşuat la braţ cu Elena Udrea, Monica Macovei a dispărut de pe firmament după vreo doi ani, lăsînd în urma ei o harababură fără de margini în Justiţie, iar de visele mele s-a ales praful!

Întoarsă din Macedonia, unde fusese angajată pe post de consilier prezidenţial în problema luptei împotriva corupţiei, deşi nu ştie nimeni ce isprăvi a reuşit să facă în acea ţară, înarmată cu un premiu european acordat pentru nu ştiu ce „performanţe juridice”, coafată cu acelaşi breton şi aceeaşi coadă, Monica Macovei pare astăzi un personaj scos din depozitul Muzeului Figurilor de Ceară, care miroase a naftalină mai rău decît duhneşte Băsescu a whisky… Înscrierea sa în PD-L nu mă miră deloc, cu toate că făcea figură de ministru „independent”, pentru că este ca şi cînd şi-a dat arama politică pe faţă. Am remarcat, totuşi, că, la lansarea candidaţilor europarlamentari ai PD-L, s-a abţinut să bată din palme şi să scandeze, însă nu ştiu cît de important poate fi un asemenea amănunt.

După o lungă absenţă, fostul ministru al Justiţiei şi-a făcut reapariţia şi într-un talk-show, dar mirosul de naftalină de care vă vorbeam a trecut şi dincoace de micul ecran, invadîndu-mi sufrageria. Retorica justiţiară şi intransigentă a noului personaj politic nu s-a schimbat nici măcar cu un milimetru, ca şi bretonul său, de parcă nu trecuseră patru ani şi jumătate de iluzii, ai căror victimă nu sînt doar eu, ci milioane de români. O ascultam vorbind despre noile coduri şi deficienţele lor, despre „sistemul ticăloşit” sau „marea corupţie”, avînd senzaţia că respectivul post de televiziune transmite, de fapt, o emisiune mai veche, înregistrată şi redifuzată pe furiş…

Nu pot încheia decît cu o singură concluzie. Revenirea Monicăi Macovei mi-a lăsat un gust amar. În dragoste, ca şi în politică, naftalina nu te scapă decît de molii, nu şi de tristeţea dezamăgirilor!