Nancy Pelosi, lidera democraţilor din Camera Reprezentanţilor din SUA, a fost spitalizată la Roma, luni, după ce i s-a făcut rău, dar ulterior a fost externată şi şi-a putut relua activitatea, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Nadeam Elshami. ”După mai multe zboruri, ieri, în Afganistan şi un zbor lung până în Italia, unde a ajuns luni dimineaţă, Pelosi nu se simţea bine. În această dimineaţă a fost sfătuită să meargă la medic şi cea mai simplă soluţie a fost un spital. Pelosi şi-a reluat acum programul prevăzut în Italia”, a explicat Elshami.
Nancy Pelosi a fost nevoită să îşi anuleze o întâlnire pe care o avea luni la prânz cu ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, dar s-a întâlnit în cursul după-amiezii cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, cu care a participat la un concert oferit în onoarea împlinirii a 150 de ani de la unificarea Italiei.