Naomi Campbell face ecologie în Nigeria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naomi Campbell face ecologie în Nigeria

Monden 14 Iulie 2008 / 00:00 670 accesări

Departe de imaginea de vedetă isterică care în ultima vreme s-a impus în presă, fotomodelul britanic s-a afişat cu o atitudine cît se poate de modestă la un eveniment de binefacere în cadrul unei campanii de salvare a naturii pe continentul negru. Naomi Campbell şi-a dovedit talentul de horticultor şi a plantat un arbore de cafea într-un parc situat la periferia capitlaei nigeriene Abuja. Fotomodelul britanic a fost însoţit de creatorul de modă Oswald Boateng. Scopul acestei campanii este plantarea cîte unui copac pentru fiecare copil care se naşte la Abuja pentru a combate schimbările climatice. Fotomodelul a făcut apoi o declaraţie discutabilă: “Sînt foarte fericită să mă aflu în Nigeria. Africa este o ţară bogată... Ar trebui să arătăm lumii că Africa evoluează în mod pozitiv”, a declarat Naomi Campbell, care chiar dacă a făcut doar o gafă tot a readus în discuţie graniţele arbitrare stabilite pentru multe state africane în funcţie de trecutul lor de colonii şi nerespectînd structura etnică a populaţiei.

Lăsînd deoparte chestiunile politice şi sociale, Naomi Campebll, în vîrstă de 38 de ani, a recaptivat repede atenţia jurnaliştilor cărora le-a mărturisit că îi place grădinăritul. Cel care a jucat rolul de figură paternă pentru fotomodelul de culoare, Chris Blackwell, fondatorul studioului de înregistrări Island Records, deţinea o casă de vacanţă în Jamaica, numită Golden Eye. Niciunul din oaspeţii care îi treceau pragul nu puteau părăsi reşedinţa pînă nu plantau un copac-. Astfel, în parcul casei există copaci plantaţi de regretatul River Phoenix, Kate Moss sau Bono. Pasiunea pentru horticultură şi grădinărit Naomi Campbell a moştenit-o de la tatăl său adoptiv.



12