Top modelul britanic Naomi Campbell a pozat nud, la vârsta de 40 de ani, pentru coperta ediţiei britanice a revistei ”GQ”. Naomi Campbell apare şi într-o altă fotografie, realizată în alb-negru şi inclusă în paginile revistei, în care poartă doar o bluză albă, foarte scurtă, iar pielea ei este unsă cu ulei. Într-un interviu care însoţeşte fotografia, Naomi Campbell a vorbit despre frica pe care a resimţit-o în 2010, când a depus mărturie la Haga, în procesul intentat fostului dictator liberian Charles Taylor. ”După ce am aflat că el a ucis mii de oameni, bineînţeles că m-am temut pentru viaţa mea şi pentru familia mea”, a declarat modelul britanic. Interviul, în care Naomi vorbeşte şi despre lupta ei din trecut cu dependenţa de droguri şi alcool, a fost publicat în numărul din luna martie al ediţiei britanice ”GQ”, care a ajuns la standurile de presă astăzi.
Celebrul manechin britanic a declarat în 2010, în timpul mărturiei pe care a depus-o în procesul intentat fostului preşedinte liberian, că a primit câteva diamante brute în noaptea care a urmat unui dineu de caritate, organizat în 1997, în Cape Town, de fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, la care a fost prezent şi Charles Taylor. Avocaţii acuzării contau pe mărturia top modelului Naomi Campbell pentru a demonstra faptul că Charles Taylor a minţit atunci când a afirmat că nu s-a aflat niciodată în posesia unor diamante brute. Charles Taylor, în vârstă de 62 de ani, al cărui proces a început în ianuarie 2008, este acuzat că i-a coordonat din umbră pe rebelii Frontului Revoluţionar Unit (RUF) din Sierra Leone, ţară vecină cu Liberia, furnizându-le arme şi muniţie în schimbul diamantelor.
Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute şi mai bine plătite top modele din lume şi a lucrat pentru mari creatori de modă, precum Ralph Lauren, Versace şi Dolce & Gabbana. A fost primul manechin de culoare care a apărut pe coperta ”Time Magazine” şi în ediţiile franceze şi britanice ale revistei ”Vogue”.