Naomi Campbell s-a logodit!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naomi Campbell s-a logodit!

Monden 04 August 2011 / 00:00 608 accesări

Modelul britanic Naomi Campbell şi iubitul ei, miliardarul rus Vladislav Doronin, au lăsat să se înţeleagă că s-au logodit, după ce au sărbătorit “micul lor secret” printr-un spectaculos foc de artificii, în timpul vacanţei petrecute recent în Grecia, pe insula Creta. “Naomi şi iubitul ei au sărbătorit cu un spectacol de artificii care a costat 50.000 de lire sterline şi a durat 20 de minute. Ea era extrem de încântată şi a lăsat să se înţeleagă că s-a logodit. Le spunea invitaţilor că a sosit timpul să sărbătorească “micul lor secret””, a declarat unul dintre invitaţii prezenţi la eveniment, organizat în faţa hotelului Elounda Beach din insula Creta. “Naomi avea pe deget un inel extraordinar. Toată lumea vorbea despre cât de încântată era ea”, a adăugat aceeaşi sursă.

Ceilalţi turişti cazaţi în acel hotel au putut să se bucure de acest show insolit, organizat pe plajă, cei mai mulţi dintre ei declarând că a fost cel mai uluitor spectacol pe care l-au văzut. “Naomi Campbell spunea că ei doi sărbătoresc ceva special şi că vor să trimită mesajul lor către stele, printr-un spectaculos foc de artificii. Toţi turiştii din hotelurile din apropiere şi toţi localnicii din zona portului au ieşit pe plajă, pentru a vedea spectacolul”, a declarat un martor, pentru publicaţia “Daily Star”.

Modelul britanic, în vârstă de 41 de ani, a declarat la un moment dat că apreciază bărbaţii puternici, recunoscând că se simte atrasă de persoanele care manifestă o anumită siguranţă de sine. “Îmi plac bărbaţii care sunt puternici. Îmi plac bărbaţii care ştiu să-şi poarte pantalonii. Îmi plac bărbaţii puternici care ştiu ce vor, care ştiu ce fac, care îmi spun ce să fac. Eu nu pot să-i spun lui Vlad ce trebuie să facă”, a declarat modelul britanic. Naomi Campbell şi Vladislav Doronin, supranumit Donald Trump al Rusiei, sunt împreună din 2008. La puţin timp după ce s-au cunoscut, omul de afaceri din Rusia a fost atât de impresionat de modelul britanic încât i-ar fi făcut cadou acesteia un apartament de lux în Brazilia, în valoare de 18,5 milioane de dolari. Presa internaţională afirmă însă că Vladislav Doronin nu a divorţat încă de Ekaterina, mama fiicei lor adolescente, Katia.

Taguri articol


12