„Năpasta” deschide stagiunea Teatrului de Stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră

„Năpasta” deschide stagiunea Teatrului de Stat

Cultură 03 Octombrie 2012 / 00:00 2133 accesări

Teatrul de Stat (TS) deschide stagiunea 2012-2013, vineri, de la ora 19.00, cu premiera dramei psihologice „Năpasta”, una dintre cele mai cutremurătoare opere din creaţia genialului dramaturg Ion Luca Caragiale. Spectacolul este pus în scenă de Sorin Militaru, cel care a mai montat pentru teatrul constănţean „Pană de automobil”, „(Pe)trecerea sufletului” şi „Strangers in the Night”.

În distribuţia dramei, publicul îi va putea urmări pe: Dana Dumitrescu - Anca, Cosmin Mihale - Dragomir, Adrian Dumitrescu - Gheorghe, Marian Adochiţei - Ion şi Remus Archip - Dumitru. Scenografia piesei este semnată de Maria Nicola, cu care Militaru a mai colaborat şi la „(Pe)trecerea sufletelor”, iar ilustraţia muzicală îi aparţine lui Andrei Mihai. Spectacolul prin care TS celebrează Anul Caragiale - 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg şi un veac de la trecerea în eternitate - este programat şi sâmbătă, de la ora 19.00.

„Este un spectacol destul de modern. Actorii au fost foarte deschişi să lucrăm împreună. Este un proiect interesant”, a spus regizorul Sorin Militaru.

Pregătirile pentru „Năpasta” au început încă din luna iunie, iar repetiţiile la scenă s-au desfăşurat intens începând cu cea de-a doua jumătate a lunii septembrie.

Pe scena „Dramaticului” constănţean, „Năpasta” a mai fost montată în urmă cu 11 ani, de Gavril Borodan.



12