Născută la Baia Mare, în urmă cu exact 32 de ani, Narcisa Suciu, artistă cunoscută atît pentru performanţele sale solo, cît şi pentru extraordinara colaborare cu compozitorul şi interpretul Mircea Rusu, alături de care a susţinut numeroase spectacole, îşi sărbătoreşte, astăzi, ziua de naştere. Şi pentru că muzica rămîne marea sa pasiune, Narcisa a decis să îşi petreacă una dintre cele mai importante zile din viaţă în compania acordurilor preferate. Interpreta ne-a declarat că, în această seară, va merge la Buzău, unde se desfăşoară Festivalul Internaţional de Blues, pentru a asista la concertele live susţinute de două trupe de gen din Bulgaria, de care se ocupă managerul său, Paul Nancă, şi care se numără printre formaţiile sale de suflet. Mai mult, artista şi-a amintit că şi anul trecut, de ziua sa, a preferat să meargă “cu toată gaşca“, într-un club bucureştean recunoscut pentru concertele live pe care le găzduieşte.
Narcisa Suciu are, însă, şi cîteva proiecte muzicale despre care preferă să nu vorbească, deocamdată, fiind ocupată, în prezent, şi cu pregătirea examenelor din prima sesiune, care va avea loc în perioada 3 - 18 februarie. Pentru cei care nu au aflat încă, îndrăgita interpretă este studentă în anul I la Facultatea de Comunicare din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, iar primul examen pe care îl va susţine va fi la “Metode de cercetare în ştiinţele comunicării şi relaţiile publice“. Artista a mărturisit că nu are mari emoţii, dar că a învăţat, pentru că nu ar vrea să se facă de... rîs.
Narcisa s-a născut pe data de 27 ianuarie 1975, la Baia Mare, unde a şi absolvit Liceul “Mihai Eminescu“, Secţia Franceză-Engleză. Între 1992-1995 a urmat a cursurile Facultăţii de Music-Hall din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti. Artista este, de opt ani, vegetariană convinsă, regim adoptat şi de fiica ei, Daria, în vîrstă de şapte ani, care are acelaşi... baby-sitter din prima zi şi pînă azi, în persoana fratelui Narcisei, Emil. Probabil că unii dintre fanii Narcisei nu ştiu că aceasta este posesoarea unei maşini de lux, dar că nu are curajul să-şi ia permis de conducere din cauză că păstrează, încă, pe corp urmele cîtorva accidente rutiere. Printre premiile pe care le-a obţinut de-a lungul carierei sale se numără: Trofeul “Ursuleţul de Aur“ - Baia Mare (1991), Trofeul “Floare de Colţ“ - Cluj (1992), Premiul I la Festivalurile de Muzică Pop de la Iaşi şi Alexandria (1995), Premiul al III-lea la Cerbul De Aur (1997), Trofeul “Festivalului Cîntecului De Dragoste“ cu piesa “Poate Tu, Poate Eu“ (2002), Trofeul pentru “Cea Mai Bună Voce Feminină“ la Festivalul “Celor 3 Mări“ (Varna, 2003). De asemenea, colindele care au ajuns la sufletul fanilor săi, de-a lungul timpului, sînt cuprinse în cîteva albume de excepţie: “Colinde şi cîntece sfinte“, împreună cu Paula Seling (1998), “O întîmplare a fiinţei“, înregistrare a unicului spectacol cu Leopoldina Bălănuţă (1998), “Etnic“ (1999), “Auriu“, “Ce bucurie…de Crăciun“.