Racheta concepută pentru reîntoarcerea pe Lună, Ares 1-X, a fost instalată pe rampa de lansare de la Centrul Spaţial Kennedy, în apropiere de Cape Canaveral, în Florida, pentru o primă lansare experimentală ce va avea loc la 27 octombrie. Rachetele din generaţia Ares 1-X sînt concepute pentru a transporta în spaţiu capsulele Orion, ce vor înlocui actuala generaţie de navete spaţiale americane, asigurînd zboruri cu echipaj uman spre Staţia Spaţială Internaţională. Totodată, conform noului program spaţial Constellation, Orion îi va duce pe astronauţii americani înapoi pe Lună şi chiar spre Marte.
Doar prima treaptă a rachetei Ares 1-X, concepută pentru fixarea capsulei Orion, va fi testată săptămîna viitoare, cea de-a doua treaptă şi rezervorul de combustibil fiind replici. Acest test, ce va dura 2 minute şi 30 de secunde, le va permite inginerilor NASA să verifice stabilitatea şi comportamentul la decolare al rachetei. Racheta este prevăzută cu peste 700 de senzori pentru a aduna datele necesare cu privire la comportamentul său la lansare. Pe rampa de lansare, racheta Ares 1-X măsoară 99,6 metri înălţime, faţă de 56 de metri cît măsoară rachetele care transportă în spaţiu actuala generaţie de navete americane şi este cu zece metri mai înaltă decît Statuia Libertăţii din New York. Rachetele Saturn folosite în programul spaţial Apollo, program din care au făcut parte misiunile pe Lună, erau însă mai înalte, ajungînd la 110 metri.
Ares I-X a fost ridicată pe rampa de lansare marţi, după ce a fost transportată din hangarul de asamblare de la Centrul Kennedy, pe o distanţă de 6,4 kilometri, cu ajutorul unui transportor utilitar gigantic, pe şenile, cîntărind 2.272 de tone şi măsurînd 40 de metri lungime şi 35 lăţime. Transportoarele de acest tip au fost folosite încă de la începutul programului Apollo. Naveta Atlantis, ce urmează să înceapă o nouă misiune spre Staţia Spaţială la 16 noiembrie, a fost şi ea instalată pe a doua rampă de lansare de la Centrul Kennedy, la aproximativ doi kilometri distanţă de rampa pe care a fost ridicată racheta Ares 1-X.