NASA a prelungit misiunea navetei Endeavour

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NASA a prelungit misiunea navetei Endeavour

Monden 14 August 2007 / 00:00 557 accesări

Agenţia spaţială americană (NASA) a prelungit misiunea navetei Endeavour pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu trei zile şi va decide, cel mai tîrziu astăzi, dacă va fi necesară o reparaţie a scutului termic al vehiculului lovit după lansare de bucăţi de spumă izolatoare.

Duminică, astronauţii au utilizat un laser şi o cameră video de înaltă definiţie, ataşate la braţul robotizat al navetei, pentru a examina o fisură adîncă apărută în scutul termic. Nouă bucăţi de spumă s-au desprins de pe rezervorul extern în primele minute după lansarea navetei de la Cape Canaveral, Florida şi trei dintre acestea au atins vehiculul spaţial. John Shannon, coordonatorul misiunii, a indicat că se vor studia rezultatele analizelor termice pentru a se putea decide necesitatea unei eventuale reparaţii. Aceste analize termice sînt realizate cu ajutorul unor modele matematice care permit reproducerea exactă a gradului de încălzire a zonei afectate din partea inferioară a navetei în timpul intrării acesteia în atmosferă. Temperatura poate depăşi 1.500 de grade Celsius în anumite puncte ale navetei, în urma frecării acesteia cu aerul, la intrarea în straturile dense ale atmosferei, la o viteză de 20 de ori mai mare decît cea a sunetului. John Shannon a indicat că, în cazul unei reparaţii, nu se ştie încă metoda ce se va aplica. În astfel de cazuri, deteriorările pot fi reparate prin trei metode: aplicarea unei vopsele care reflectă căldura, aplicarea unei paste care acoperă fisurile cele mai importante şi aplicarea unei plăci care acoperă zona afectată. Shannon a adăugat că NASA este pregătită pentru rezolvarea unor probleme de acest tip.

Agenţia şi-a luat mai multe precauţii de la accidentul navetei Columbia, pe 1 februarie 2003. Naveta Columbia s-a dezintegrat la intrarea în atmosferă, în acest accident murind cei şapte astronauţi care formau echipajul. Catastrofa s-a produs din cauza unei fisuri în scutul de protecţie termică, provocată de impactul cu o bucată de spumă izolatoare de 700 de grame desprinsă de pe rezervorul extern în momentul lansării. De la această catastrofă, specialiştii NASA au făcut mai multe modificări importante la rezervorul extern al navetelor pentru a reduce riscurile în cazul desprinderii unor bucăţi de spumă izolatoare sau de gheaţă. Printre altele, NASA a decis ca la începutul şi sfîrşitul misiunilor să se efectueze verificări tehnice ale navetelor şi a pus la punct metode de reparare a acestora în spaţiu.

În cursul zilei de sîmbătă, astronauţii Rick Mastracchio şi Dave Williams au realizat principala misiune a echipajului navetei, montînd, în cursul unei ieşiri în spaţiu de şase ore, un nou modul metalic de asamblare al Staţiei Spaţiale, pe care va fi ataşată, în 2008, a patra antenă solară dublă de pe ISS. Luni, astronauţii au efectuat o a doua ieşire în spaţiu, pentru înlocuirea unui giroscop defect de pe staţie. Endeavour a transportat în cala sa şi un modul presurizat, care conţine 2,7 tone de hrană şi echipamente, dar şi o platformă de descărcare ce va fi instalată în cursul unei a treia ieşiri în spaţiu. Agenţia spaţială americană a prevăzut încă cel puţin 12 zboruri pînă la sfîrşitul anului 2010 pentru a termina construirea ISS şi a putea retrage din circulaţie flota actuală de navete spaţiale. NASA a mai prevăzut şi o misiune pentru revizia telescopului spaţial Hubble, în 2008. Staţia Spaţială Internaţională este un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari, la care participă 16 ţări.



12