NASA amână lansarea navetei Discovery

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NASA amână lansarea navetei Discovery

Monden 08 Ianuarie 2011 / 00:00 379 accesări

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că amână lansarea navetei Discovery, prevăzută pentru data de 3 februarie, cu scopul de a câştiga timp pentru reparaţii în curs. Data viitoarei lansări urmează să fie stabilită ulterior, aceasta putând fi cel mai devreme la sfârşitul lunii februarie. NASA fusese constrânsă pe data de 5 noiembrie să renunţe să mai lanseze Discovery din cauza unei scurgeri de hidrogen, constatată în cursul umplerii rezervorului extern. După golirea a două milioane de litri de hidrogen şi de oxigen lichid la temperatură foarte redusă, a fost descoperită o fisură lungă pe stratul de spumă izolator, precum şi mai multe crăpături pe arcurile din aluminiu întărit. Aceste arcuri se află tocmai sub partea avariată a spumei în partea intermediară a rezervorului înalt de peste 46 de metri. NASA a amânat atunci orice tentativă de lansare la jumătatea lunii decembrie, iar apoi la 3 februarie pentru a avea timp să facă o serie de teste din care să înţeleagă cum au apărut aceste fisuri în arcurile din aluminiu care încercuiesc rezervorul.

Taguri articol


12