Lansarea sondei americane Mars Science Laboratory, care trebuie să determine dacă formele de viaţă au existat sau mai există încă pe Marte, a fost amînată cu doi ani, pînă în 2011, din motive tehnice. Posibilitatea lansărilor către Marte apare o dată la 26 de luni, din cauza alinierii planetelor, au adăugat experţii NASA, precizînd că următoarea fereastră de lansare va exista între octombrie şi decembrie 2011.
La jumătatea lunii octombrie, NASA indicase că îşi menţine proiectul de lansare a sondei la sfîrşitul anului 2009, în ciuda problemelor tehnice şi a unei depăşiri de buget cu care se confruntă. Amînarea lansării va aduce o creştere de aproximativ 400 de milioane de dolari la bugetul alocat acestui proiect, care are ca scop să determine dacă vreo formă de viaţă a existat sau există în continuare pe Marte. Costul proiectului a depăşit în prezent suma de 2,3 miliarde de dolari, potrivit estimărilor NASA, comparativ cu 1,63 miliarde de dolari, la începutul proiectului, în 2006. Această amînare ar putea să însemne că şi alte proiecte de explorare a planetei, prevăzute pentru 2010 şi 2011, ar putea fi amînate, dar nicio anulare a acestora nu a fost prevăzută, a explicat NASA, care intenţionează să trimită o misiune cu echipaj uman pe Marte, pînă în 2037.
Problemele tehnice descoperite pînă în prezent, ce vizau mecanismul de acţionare a braţului articulat şi cel al roţilor sondei, nu au fost, deocamdată, rezolvate. Mars Science Laboratory include, în total, 31 de mecanisme, dar NASA nu a avut suficient timp să le testeze pînă în prezent. Problemele tehnice sînt provocate mai ales de defectele de fabricaţie ale pieselor. Alimentată printr-o baterie nucleară, sonda poate să trimită cele mai bune instrumente pe Planeta Roşie, a patra din sistemul nostru solar şi a doua cea mai mică planetă, după Mercur. Odată ce va atinge solul marţian, la un an după lansare, sonda, de mărimea unui vehicul 4x4, va colecta eşantioane de sol şi roci pe care le va analiza. NASA a trimis deja pe Marte mai multe sonde de explorare. Agenţia spaţială americană va continua, totodată, misiunile celor doi roboţi, Spirit şi Opportunity, care au ajuns pe Marte în 2004, pentru a studia geologia şi atmosfera planetei. Cei doi roboţi au descoperit dovezile existenţei zonelor umede şi a condiţiilor care favorizează anumite forme de viaţă. Mars Science Laboratory va avea o greutate de trei ori mai mare decît Spirit şi Opportunity.