NASA dezminte că sonda sa Cassini ar fi deviată de o misterioasă Planetă X

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NASA dezminte că sonda sa Cassini ar fi deviată de o misterioasă Planetă X

11 Aprilie 2016 / 20:32 589 accesări

Agenția spațială americană (NASA) a dezmințit informațiile dintr-un studiu, publicat recent în revista ''Astronomy&Astrophysics'', potrivit căruia traiectoria sondei sale spațiale Cassini, aflată pe orbită în jurul lui Saturn, ar fi suferit variații ciudate, care ar putea fi provocate de atracția gravitațională a unei planete necunoscute până în prezent, scrie luni ziarul spaniol ''ABC''.

Misterioasa planetă care a făcut obiectul mai multor cercetări este numită "Planeta 9", ''Planeta X'' sau ''Nibiru'', se presupune că s-ar afla dincolo de Neptun, s-ar deplasa pe o orbită eliptică, ar fi de patru ori mai mare și de 10 ori mai grea decât Terra.

Experții de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA au contrazis însă categoric alegațiile referitoare la sonda Cassini, subliniind că mișcarea acesteia nu a suferit modificări neașteptate din 2004, când s-a apropiat de Saturn.

''Deși ne-ar fi plăcut ca sonda Cassini să ajute la depistarea unei noi planete în Sistemul Solar, nu sesizăm nicio perturbare în orbita ei pe care să nu o putem explica cu ajutorul actualelor modele'', a declarat Earl Maize, directorul proiectului Cassini din cadrul JPL.

''O planetă necunoscută în afara orbitei lui Neptun, cu o masă de zece ori mai mare decât a Terrei, ar afecta orbita lui Saturn, nu a sondei Cassini'', a fost de părere William Folkner, cercetător de la JPL.

Taguri articol


12