Şeful NASA, Michael Griffin, a cerut un raport care să examineze opţiunile posibile pentru a prelungi zborurile navetelor pînă în 2015, cu cinci ani mai mult decît este prevăzut în prezent, potrivit unui e-mail intern obţinut de ziarul “Orlando Sentinel”. “Administratorul (Griffin) le-a cerut responsabililor programului navetei, Constelaţiei (care îi succede) şi Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) să elaboreze opţiuni care să evalueze o prelungire a zborurilor navetei pînă în 2015”, a scris John Coggeshall, director de planning al Centrului Spaţial Johnson din Texas, în acest e-mail trimis luni. “Vrem să ne concentrăm pe modul în care se poate umple golul între 2010 şi 2015 pentru accesul astronauţilor americani în spaţiu cît mai eficient posibil”, adaugă el, potrivit unor fragmente publicate de “Orlando Sentinel”, a căror autenticitate a fost confirmată de un purtător de cuvînt al NASA. “Opţiunea prelungirii zborurilor navetei este prematură, deoarece NASA nu a finalizat încă parametrii de studiu”, a indicat însă acest purtător de cuvînt, John Yembrick. “Obiectivul nostru rămîne, în mod normal, retragerea navetelor în 2010”, a adăugat el.
Cu toate acestea, studiul cerut de Griffin ar putea eventual semnala o importantă schimbare a politicii spaţiale americane odată cu alegerea unui nou preşedinte şi a unui nou Congres în ianuarie 2009. Administraţia Bush a decis în 2004 retragerea celor trei navete din flotă începînd cu 1 octombrie 2010, după încheierea construcţiei ISS. Cele patru miliarde de dolari pe an economisite astfel ar permite finanţarea dezvoltării Constelaţiei cu capsula Orion, care ar trebui să-i succeadă navetei, fără să se mărească bugetul anual al NASA. Orion nu va fi gata de zbor înainte de 2015, ceea ce înseamnă că SUA vor depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz pentru ca astronauţii lor să ajungă pe ISS, cu un cost mult mai scăzut decît cel al menţinerii programului navetelor. Însă, recentele dispute dintre SUA şi Rusia îi neliniştesc pe numeroşi membri ai Congresului, care spun deschis că vor alte opţiuni pentru a evita ca accesul astronauţilor americani în spaţiu să depindă exclusiv de bunăvoinţa Moscovei între 2011 şi 2015.