NASA, la 50 de ani de la înfiinţare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NASA, la 50 de ani de la înfiinţare

Monden 27 Septembrie 2008 / 00:00 959 accesări

Prin cucerirea Lunii, misiunile robotizate de pe Marte, lansarea telescopului spaţial Hubble, care a revoluţionat astronomia şi a sateliţilor care detectează schimbările climaterice, NASA a acumulat, în cei 50 de ani de existenţă, un palmares tehnologic şi ştiinţific fără egal. “Încă de la înfiinţarea sa, pe 1 octombrie 1958, NASA a întreprins misiuni spaţiale şi a executat, în aceşti ultimi 50 de ani, programe spectaculoase cu misiuni spaţiale umane, robotizate şi de cercetări aeronautice”, a declarat Steven Dick, istoricul agenţiei. “Pe lîngă aselenizarea reuşită de Apollo şi de alte şase misiuni, în cadrul cărora 12 americani au atins solul lunar în perioada 1969 - 1972, NASA a lansat în spaţiu un adevărat evantai de sonde robotizate, care au cercetat toate planetele sistemului nostru solar”, a adăugat acelaşi istoric. “Impactul misiunii Apollo a fost unul extrem de puternic, arătînd, în premieră, imagini ale Terrei văzută de pe Lună, suspendată în spaţiu, fragilă şi fără frontiere naţionale, iar acest fapt a bulversat pentru totdeauna percepţia umanităţii despre planeta noastră”, apreciază Steven Dick.

După încheierea programului Apollo, care fusese un fel de răspuns în faţa provocării lansate de Uniunea Sovietică prin lansarea în spaţiu a primului satelit artificial, Sputnik, în 1957, americanii şi sovieticii au experimentat prima lor perioadă de cooperare spaţială. Această cooperare a culminat, în 1975, cu joncţiunea realizată pe orbita terestră a capsulelor Apollo şi Soyuz, anticipînd astfel viitoarea colaborare ruso-americană în privinţa construirii Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), care a început 25 de ani mai tîrziu. Următoarea etapă majoră în cucerirea spaţiului a început în aprile 1981, prin zborul navetei Columbia, prima navă spaţială care poate să aterizeze ca un avion şi care poate să fi ulterior folosită şi pentru alte misiuni, avînd capacitatea de a transporta pe orbita terestră cantităţi mari de materiale. Navetele spaţiale au fost utilizate în numeroase misiuni de maximă importanţă, deşi exploatarea lor s-a dovedit mai scumpă decît se preconizase şi mai riscantă decît se credea, lucru dovedit de accidentele navetelor Challenger în 1985 şi Columbia în 2003. Pe lîngă contribuţia avută la construirea Staţiei Spaţiale Internaţionale - unicul avanpost orbital care permite pregătirea viitoarelor zboruri umane spaţiale de lungă durată - , navetele au contribuit la lansarea pe orbită a numeroşi sateliţi de observare terestră şi a unor instrumente astrofizice majore. Astfel, o navetă a fost cea care a lansat primul telescop spaţial, Hubble, în 1990, observaţiile realizate prin intermediul său revoluţionînd astronomia. Ulterior, în spaţiu au mai fost lansate telescoapele Chandra X-Ray în 1999 şi Spitzer în 2004. “Instrumentele astrofizice şi navetele spaţiale ale NASA au permis, împreună, ca marile telescoape din anii 1990-2000 să descifreze misterele Universului, de la Big Bang încoace”, a explicat Steven Dick. Satelitul Cosmic Background Explorer (COBE) a fost capabil să demonstreze existenţa în Univers a unui cîmp uniform de radiaţii cosmice, probînd teoriile enunţate încă din 1964 şi consolidînd teoria Big Bang-ului. În plus, COBE a contribuit şi la o mai bună înţelegere a modului de formare a galaxiilor şi a materiei negre, care reprezintă 20% din Univers. John Mather, unul dintre cei doi fizicieni care au obţinut Premiul Nobel pentru Fizică în 2006, lucrează pentru NASA, în cadrul proiectului COBE. El a reuşit să estimeze vîrsta Universului la aproximativ 13,7 miliarde de ani. NASA derulează şi operaţiuni de căutare a unor forme de viaţă extraterestră, prin explorarea de planete similare Terrei în alte sisteme solare.

Dintre cele 25 descoperiri ştiinţifice majore ale ultimilor 25 de ani, adunate într-un top realizat în 2007, de un cotidian american, nouă au fost făcute în sectorul spaţial, opt dintre ele fiind rezultatul direct al operaţiunilor derulate de NASA, a subliniat directorul agenţiei, Michael Griffin.

Taguri articol


12