În ultima postare pe blog, fostul premier Adrian Năstase anunţa că \"iese din hibernare\". Până atunci, el spune că ar vrea să vadă la televizor nu doar vizite la CSM: “Aş vrea să văd cum se instalează încrederea că viitorul va fi mai bun”. Premierul Victor Ponta a fost rugat, luni seara, să comenteze remarca lui Năstase privind vizitele la CSM. El a declarat că fostul prim-ministru este unul dintre oamenii pe care el nu va fi supărat niciodată, fiind unul din cei care chiar are dreptul să îi dea sfaturi: “Şi are şi pregătirea, şi căderea să îmi dea sfaturi\". Ponta a afirmat că este bucuros să ştie că noul ministru al Justiţiei şi-a preluat atribuţiile şi îl scuteşte pe el de desele vizite la CSM. Premierul le-a destăinuit jurnaliştilor că discută cu Năstase pentru că e un om care chiar ştie ce înseamnă guvernarea: “Cred că a exprimat o amărăciune pe care într-un fel o am şi eu. Mi-am exprimat-o azi la grupurile parlamentare şi am spus faptul că, după 70 de ani de când s-au confiscat proprietăţile, au fost atâtea guverne de dreapta care nu au dat nimic înapoi, şi ajunge un prim-ministru social democrat care restituie în natură şi restituie sume importante din bugetul public. Nu e un lucru care să mă facă fericit\". (A.M.)