Năstase, „înduioşat” de grija lui Danileţ pentru numirile din justiţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe blog

Năstase, „înduioşat” de grija lui Danileţ pentru numirile din justiţie

Politică 10 Septembrie 2012 / 00:00 371 accesări

Ce nu fac unii pentru imaginea lor, dar şi pentru partidul pe care îl susţin? Exemplul elocvent este judecătorul Cristi Danileţ, fost consilier al Monicăi Macovei. El e frământat şi zi şi noapte de modalitatea de desemnare a şefului DNA şi a procurorului general. Preocuparea „judecătorului independent” faţă de desemnările din fruntea justiţiei „l-a înduioşat” pe fostul premier Adrian Năstase. “Cristi Danileţ ne comunică că a încercat să creioneze nişte bune practici pentru numirea procurorului general şi a şefului DNA (nu ne spune însă cine decide dacă „practicile” sunt bune sau nu). Nu am putut să nu mă întreb de ce nu l-a preocupat aceeaşi grijă pe judecător atunci când au fost numiţi sau re-numiţi actualii şefi ai parchetelor. Atunci transparenţa nu era necesară? Nu era nevoie de „bune practici”? Sau când ministrul Justiţiei „a subtilizat” dreptul CSM - acordat printr-o lege din 2004, agreată de Comisia Europeană - de a face aceste nominalizări, oferindu-şi-le, în calitate de ministru, atunci nu era nevoie să discutăm de „bune practici”?”, se întreabă Năstase. El îi sfătuieşte pe Danileţ şi Macovei ca, dacă nu le plac soluţiile din legi, să propună modificarea acestora, “nu ocolirea lor prin soluţii neconstituţionale”. (M.D.)



12