Mai ceva ca la o finală de campionat mondial de fotbal a fost aşteptat rezultatul meciului (unul din trei) dintre Adrian Năstase şi DNA.

Rezultat (nu final): 1. Adrian Năstase câştigă, după aproape 11 ani de la declanşarea „evenimentului”, prima rundă.

Reacţiile, primele reacţii, au fost, cum era de aşteptat, diverse şi controversate. Între „nu a fost un proces politic” al Monicăi Macovei sau „Speram să fie condamnat” al Elenei Udrea şi „Era normal să fie achitat” al lui Ponta sau „Sunt bucuros că justiţia l-a găsit nevinovat” al lui Antonescu, se plasează, strategic, „No comment”-ul preşedintelui Băsescu, cel care şi-a făcut un titlu de onoare din faptul că „nu comentează deciziile Justiţiei”.

Instanţa şi-a spus primul cuvânt. Judecătorii n-au afirmat că Adrian Năstase e nevinovat – dacă este, cumva, vinovat, asta o ştie, cu precizie, doar el – ci că ceea ce au reuşit să adune procurorii în acest dosar nu demonstrează, fără niciun dubiu, că faptele sale pot fi sancţionate penal. Este, dealtfel, problema şi în cazul celorlalte două dosare – „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”. Toate trei poartă amprenta unui demers de un tip special: acela al căutării – uneori cu orice preţ - a pretextului necesar pentru a-l înfunda pe fostul premier. Or, astfel de pretexte se pot găsi pentru fiecare dintre noi, dacă se scormoneşte bine şi cu atenţie. Cele trei procese pentru care Năstase a petrecut mai mult timp pe la tribunal decât la Parlament au fost generate de discordia politică a momentului, în care cele două tabere s-au încăierat pe viaţă şi pe moarte. În cazul Zambaccian, de pildă, totul a plecat de la un denunţ al deputatei Mona Muscă (cine ridică sabia...), iar în celelalte două, de la anturajul lui Băsescu, cel care, în calitate de preşedinte, dorea să demonstreze că regimul său este un aprig luptător împotriva corupţiei. Or, toate armaghedoanele din cei patru ani de guvernare ai PSD-ului arătau cu degetul spre premier. Împărtăşeau suspiciunile chiar membri ai partidului său – dintre cei care astăzi se bucură public de achitarea sa. Iar intensitatea atmosferei negative făcute în jurul său, care a reverberat până la gardienii mondiali ai corectitudinii politice, cerea o rezolvare exemplară. Exlud ideea ca Băsescu să le fi cerut punctual procurorilor să-l înfunde. Aceştia însă, cu binecunoscutul reflex de servilism au reacţionat convergent şi au demarat căutările. Paradoxul prezent este că ceea ce i se punea în cârcă lui Năstase acum 6-7 ani, azi poate stârni zâmbete condescendente doar în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în ograda partidului de guvernământ, la cele mai înalte niveluri.

Este motivul pentru care continui să cred că Adrian Năstase este mai degrabă acuzat într-un solid dosar „Mătuşa Daniela”, decât în cele inconsistente, aflate pe rol.