„Nașterea Maicii Domnului” în Arhiepiscopia Tomisului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Nașterea Maicii Domnului” în Arhiepiscopia Tomisului

Religie 06 Septembrie 2018 / 11:40 1305 accesări

Vineri, 7 septembrie, începând cu ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie, urmată, de la ora 9.00, de Taina Sf. Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Medgidia (biserica de lemn, zona IMUM).
Apoi, de la ora 19.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, aflată în apropierea localităţii Palazu Mic, jud. Constanţa (cariera de piatră).

Sâmbătă, 8 septembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Nașterea Maicii Domnului, primul praznic al anului bisericesc. Cu acest prilej, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” („Sfânta Maria”) din Constanța (bdul. 1 Mai, nr. 21). IPS Teodosie va sfinți două baldachine în care vor fi așezate moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie și ale Sfântului Ierarh Nectarie, precum și o părticică din Lemnul Sfintei Cruci, aflate spre cinstire permanentă la acest lăcaș de cult.

Nașterea Maicii Domnului
Părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, erau din neamul lui David și locuiau în cetatea Nazaret din Galileea. Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau defăimați de către comunitate, fiind considerați blestemați. Cu nădejde în Dumnezeu, Ioachim s-a retras în munte, în post și rugăciune, iar Ana a rămas acasă, rugându-se lui Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil s-a arătat fiecăruia în parte și le-a vestit faptul că ruga le-a fost ascultată și vor fi binecuvântați, iar cea care se va naște va fi „vas ales” al lui Dumnezeu. Prunca a primit, în a opta zi de la naștere, numele de Maria, care înseamnă „doamnă, împărăteasă”.

Duminică, 9 septembrie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana. Începând cu ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Ioachim și Ana” din Constanța (str. Badea Cârțan).

Sfinții Ioachim și Ana
Aceștia sunt părinții Fecioarei Maria. Dreptul Ioachim provenea din seminţia lui Iuda şi era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie față de Dumnezeu. El trăia în Nazaretul Galileii, şi o avea soţie pe Ana, din seminţia lui Levi. O veche tradiție arată că Dreptul Ioachim îşi împărţea în fiecare an câştigul muncii în trei părţi: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci şi a treia pentru nevoile sale.
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi trăiau după prescripțiile Legii Vechi.



12