Naşteri în rate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naşteri în rate!

Eveniment 29 Iulie 2009 / 00:00 1660 accesări

În nici două luni, mamele cu venituri medii vor avea la dispoziţie un pachet promoţional astfel încît naşterea la Spitalul privat „Euromaterna” din Constanţa, situat pe str. Ştefăniţă Vodă, nr. 32, să nu mai constituie o problemă din punct de vedere financiar. Conducerea spitalului a luat în calcul faptul că nu toate gravidele îşi permit să aducă pe lume bebeluşii în maternitatea modernă, astfel că au pregătit un program de parteneriat cu mai multe bănci din Constanţa, dar şi cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, tocmai pentru ca plata să se poată face şi în rate. În prezent, la spitalul privat, o naştere costă pînă la 5.000 lei. Din 15 mai 2009, cînd a fost inaugurat, şi pînă în prezent, 125 de mame au apreciat taxele ca fiind acceptabile, astfel că au venit să aducă pe lume bebeluşii la „Euromaterna”, unul dintre puţinele spitale din ţară care poate susţine şi naşterile premature, de gradul 3. „Avem logistica necesară, cadrele medicale au competenţă pentru a interveni în orice situaţie. Pînă acum am avut şase naşteri premature cu o greutate a bebeluşilor între 1.100 şi 2.500 grame”, a declarat medicul Ioana Luţescu. Îngrijirile de specialitate şi profesionalismul cadrelor medicale angajate la „Euromaterna” şi-au spus cuvîntul, starea de sănătate a tuturor bebeluşilor fiind una favorabilă. „Există o teamă de nereuşită, din această cauză puţine spitale din ţară îngrijesc prematurii”, a declarat, la rîndul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al „Euromaterna”, dr. Ion Ruşa. O mămică din Constanţa care a adus pe lume o fetiţă de doar 1.500 grame, la 34 de săptămîni, a povestit că medicii de aici i-au salvat viaţa, ea ajungînd la spital cu o mare hemoragie, din cauza unei rupturi de placentă. „Am crezut că mor. Acum copilul este foarte bine, a început să ia în greutate”, a spus mama.

Taguri articol


12